Arhiva categoriei: Articole

Sfânta Cruce, noul Pom al Vieții

           Ne-am gândit oare vreodată lecturând Sfânta Scriptură, care este Cuvîntul lui Dumnezeu, că nimic din ceea ce s-a petrecut cu omul și din ceea ce se petrece și acum, nu este la voia hazardului, așa … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Sfânta Cruce, noul Pom al Vieții

Sfânta Cruce sau drumul de la mărturisire la distincţie

,,Iar mie, să  nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!’’ (Galateni 6:14)       Este prima, cea mai veche şi cea mai profundă mărturisire … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Sfânta Cruce sau drumul de la mărturisire la distincţie

Bunul simţ, handicap sau virtute?!

             Stai şi te întrebi văzând mizeria morală din jurul tău… ce folos de o viaţă trăită după principii sănătoase şi creştineşti, când în jurul tău toate acestea parcă au dispărut? Printr-un simplu exerciţiu al … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Bunul simţ, handicap sau virtute?!

Sfântul Proroc Ilie – modelul pedagogului şi a non-compromisurilor.

Neascultarea primilor oameni faţă de Dumnezeu a permis diavolului să introducă în viaţa umană două realităţi şi anume: păcatul şi moartea. Cele două le-au răpit oamenilor posibilitatea de îndumnezeire şi de vieţuire veşnică alături de Dumnezeu. Păcatul a corupt firea … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Sfântul Proroc Ilie – modelul pedagogului şi a non-compromisurilor.

Paştele, anotimpul speranţei

,,Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi…’’ (Apocalipsa 21:4)                  Călători prin nesfârşitul deşert al incertitudinii cotidiene, de un singur lucru nu putem rămâne indiferenţi; de starea … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Paştele, anotimpul speranţei

Oare cerurile sunt goale?

      Cu puţin timp în urmă, un renumit pamfletar critica acţiunile Bisericii Ortodoxe Române legate de sărbătorile Sfintelor Paşti şi, după un tir dur de acuzaţii, afirma în batjocură următoarele: „Ce să facă şi popii ăştia? Trebuie să … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Oare cerurile sunt goale?

NOSTALGIA SĂRBĂTORILOR DE ALTĂDATĂ

         Poate vi se pare că sunt un nostalgic, dar cine nu-i când îşi aminteşte de copilărie? Da, suntem nişte nostalgici îndeosebi în zilele de sărbătoare. Şi nu ar trebui să ne fie ruşine de acest sentiment. … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru NOSTALGIA SĂRBĂTORILOR DE ALTĂDATĂ

Paştele durerii şi nădejdii noastre…

,,În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi…’’ (II Corinteni 4, 8-9)          Oare cât timp ne mai trebuie să putem învăţa că bucuriile vieţii se nasc … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Paştele durerii şi nădejdii noastre…

Regăsirea paradisului pierdut

„Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”  (I Corinteni 15, 22)             Dacă urmărim cu atenţie textul biblic al Vechiului Testament, observăm că Dumnezeu, în marea Sa iubire, a creat lumea ca un mare arhitect … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Regăsirea paradisului pierdut

Trădarea sărutului

            În toate bisericile în care intrăm observăm pe tetrapoade sau pe iconostase icoana Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, puse la loc de cinste şi cinstire. Ne închinăm la ele şi de multe ori ne … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Trădarea sărutului