Ne-am gândit oare vreodată lecturând Sfânta Scriptură, care este Cuvîntul lui Dumnezeu, că nimic din ceea ce s-a petrecut cu omul și din ceea ce se petrece și acum, nu este la voia hazardului, așa cum, din păcate, cei mai mulți dintre noi tindem să credem? Am auzit noi de pronia divină, sau de purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Am avut sau avem încrederea necesară în ajutorul Lui? Sunt cîteva întrebări existențiale pentru un creștin care reflectă la faptele sale, la viața sa.
Trebuie să credem că Dumnezeu nu-l lasă pe om nici o clipă, dimpotrivă, El este lângă noi, oferindu-ne nouă și o arma puternică și tare în lupta noastră pe care o avem de dus în lume……cu păcatul. Această armă este Sfânta Cruce, semnul biruinței lui Hristos. Aceasta apare ca o scapare, ca un ajutor nebiruit pentru noi în viată, atunci când ne punem nădejdea în Cel ce s-a jertfit pe ea. Crucea este simbolul lemnului prin care omul cade dar se și ridică, este agonie și extaz, este alfa și omega pentru mântuirea noastră.
În centrul, în mijlocul Sfântului și Marelui Post, Crucea apare ca un Pom al vieții din mijlocul raiului. Este întâmplătoare această analogie, dat fiind că multe din paremiile Triodului sunt din cartea Facerii? Nu este deloc întâmplătoare! Să ne gândim că Postul Mare începe cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai și se termină, într-un fel, la capătul Săptămânii Mari, tot într-o grădină. Începe cu izgonirea omului din grădina raiului, din Eden, și se termină la recuperarea Edenului pe Golgota și apoi în grădina de la poalele Golgotei, unde a fost înmormântat Mântuitorul Hristos și de unde a înviat. Să ne gândim la această simetrie, Adam și Eva sunt scoși din rai din pricina neascultării în duminica în care începe Postul, iar în Vinerea Mare Mântuitorul Iisus Hristos îi spune tâlharului răstignit lânga El „Astăzi vei fi cu Mine în rai“. Crucea devine noul Pom al vieții, iar prin Iisus Hristos, din a Cărui coastă împusă țâșnește sânge și apă, Sfinții Părinți spun că se naște Biserica, cu noua Eva, se reface într-un fel pe Golgota un nou rai. Toate aceste simetrii nu sunt întâmplatoare și sunt arătate în Evanghelie.
Mai trebuie să știm că paremiile din săptămâna a treia și a patra din Postul Mare, vorbesc despre arca lui Noe, care salva în ea toată esența creației. Simbol al bisericii și al raiului, în mijlocul arcei era un catarg care o susținea și care reprezintă Sfânta Cruce. Sfânta Cruce este imaginea puterii distrugatoare a păcatului, topită în fața iubirii mai mari decat moartea. Paradoxul crucii constă în faptul că la picioarele ei s-au întâlnit răutatea oamenilor, ura și păcatul lor cu dragostea și puterea lui Dumnezeu. Crucea mai poate fi considerată ca un buletin de identitate pentru orice creștin, adică nu te poți numi cetățean al unei țări dacă nu ai un buletin cum la fel nu te poți numi creștin dacă nu ai crucea, mărturisită și folosită, adică asumată, este totodată salutul pe care Îl adresăm Lui Dumnezeu atuci când ne aflăm în diverse locuri și situații, este un salut plin de smerenie, căci așa trebuie să fim în fața Domnului.
Există totuși o problemă între noi cei ce ne manifestăm creștinește, o neînțelegere de esență, anume că de cele mai multe ori prin cruce vedem suferința noastră, cum de altfel se și spune între noi “ așa îi este crucea“, fără ca măcar să înțelegem că ea, Crucea, este asociată întotdeauna cu Învierea, cu bucuria , cu nădejdea, cu biruința și nu cu amarul așa cum ne exprimăm noi. Crucea schimbă sensul suferinței. Pentru noi ca și popor și neam, născut creștin, crucea este o mărturisire a veacurilor de suferință, dar și de biruință în lupta pentru credința strămoșească. Suntem singurul popor ce are în imnul țării mărturisirea și asumarea Crucii -“preoți cu crucea-n frunte“-, iar lucrul acesta trebuie să ne responsabilizeze cât mai mult în cinstirea Sfintei Cruci, ca semn al Învierii și al biruinței.
Despre cruce s-au scris tratate de teologie si biblioteci întregi și se vor mai scrie, însă nu acest fapt este important, ci important este ca noi cei ce ne mântuim prin cruce să fim conștienți de importanța ei în viața noastră, de ajutorul lui Dumnezeu,să fim atenți că nimic nu este întâmplător cu noi așa cum câteodată mai greșim să credem.
Pr. Petrică Ghimboaşă