,,Răscumpăraţi vremea căci zilele rele sunt’’ (Efeseni 5:16)
Lucrurile din jurul nostru parcă se schimbă de la o zi la alta; arătăm diferit de la un an la altul, suntem nişte fiinţe speciale într-o continuuă căutare a schimbării, a căutării de sens. Nimic din ceea ce ni pare întâmplător nu poate fi rodul hazardului sau al predestinaţiei, ci mai mult, purtarea de grijă, pedagogia lui Dumnezeu cu noi şi cu întreaga creaţie. Peste toate acestea, timpul îşi pune amprenta în mod deosebit asupra vieţii omului: ,,Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.’’ (Ecleziastul 3:2) Putem observa că timpul are un fel de raţiune în felul său în care ,,toate vin la vremea lor’’, în trecut, în prezent, în viitor. Însă mai mult, prezentul determină sensul timpului, bilanţul unei fapte, finalitatea unei existenţe. Pentru orice creştin, timpul la prezent ar trebui să reprezinte momentul răspunsului nostru la chemarea iubirii lui Dumnezeu, un dat existenţial în care găsim sensul vieţii, al celei de aici dar şi al celei de dincolo…
Timpul ne învaţă să preţuim viaţa, ne arată ce este bine şi ce poate fi rău, ce poate fi veşnic şi ce-i efemer; ne poate oferi un moment schimbării – taina pocăinţei – căutarea timpului pierdut al fiecăruia şi astfel omul se poate ridica deasupra timpului său…nu trăim degeaba ci cu un scop, nu ne adunăm numai comori pe pământ ci şi-n ,,ceruri’’, şi nici nu căutăm ,,paiul’’din ochii aproapelui, timpul poate fi un câştig sau o pierdere…
Biserica, prin mesajul ei n-a rămas în trecut: invită credincioşii, prin sărbătorile, rugăciunile şi slujbele ei la experienţa cu Dumnezeu la prezent – acum – şi nu – în vremea aceea… caută mereu să afirme adevăratele valori ce pot propovădui cu timp şi fără timp rolul, vocaţia şi chemarea omului la Cuvântul Vieţii. Timpul vieţii omului rămâne un examen necesar în calea dobândirii mântuirii, lucru deloc uşor, iar cei din antichitate reflectând la acestă idee putem spune că aveau să lase ca îndemn următoarele cuvinte de suflet ,,să nu numeşti pe cineva fericit până nu vezi sfârşitul lui’’…şi câtă dreptate aveau…
Pr. Emil Varga