Sesizăm în ultimul timp că tot mai mulţi credincioşi prezenţi în Biserică rostesc greşit Crezul în timpul Sfintei Liturghii. Mai mult decât atât, greşeala îşi face loc şi în strana bisericii. În principal este vorba de rostirea greşită „ vrea să vină” şi „ce vrea să fie” în loc de expresiile corecte „ŞI IARĂŞI VA SĂ VINĂ CU MĂRIRE…” şi „…VIAŢA VEACULUI CE VA SĂ FIE…”
Pentru că ne interesează tot ce se întâmplă cu poporul cel credincios, cred că nu este lipsit de importanţă să analizăm puţin „Simbolul niceo-constantinopolitan”.
Mărturisirea de credinţă este necesară şi obligatorie ! Cum poţi demonstra ce credinţă ai, dacă nu – în primul rând – prin mărturisirea ei publică.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte printre altele, că „a mărturisi” înseamnă „ a declara, a spune, a susţine”. Pentru ca o mărturisire să fie bună şi credibilă, trebuie să fie în primul rând corectă. Pentru noi, mărturisirea corectă este cea stabilită de Sfinţii Părinţi şi care poartă numele de Simbolul de credinţă sau Crez. El este infăţişarea pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie s-o cunoască, s-o primească cu credinţă şi s-o mărturisească.
Aproape fiecare Biserică din oraşele mari ale antichităţii creştine îşi avea Simbolul ei de credinţă, fiindcă nu se puteau lipsi de el, care era catehismul lor, necesar pentru lucrarea misionară, într-o lume ce-şi căuta calea.
Sinoadele ecumenice întrunite în 325 la Niceea şi la Constantinopol au contopit aceste simboluri de credinţă locale, le-au întregit, sistematizat şi desăvârşit, făcând din toate unul singur, pe care l-au dăruit Bisericii creştine. Acest Crez îl rostim şi noi astăzi în Biserica Ortodoxă şi-l vom rosti până la sfârşitul veacurilor.
În ceea ce priveşte cele două expresii rostite greşit de către mulţi ortodocşi, să vedem ce înţelegem prin „ Şi iarăşi va să vină cu mărire ( slavă)”. Conform Catehismului editat de Episcopia Oradiei în anul 1996, aceste cuvinte înseamnă că Hristos va reveni pe pământ altfel decăt a venit prima dată. Dacă prima dată Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ „coborându-se”, adică în chip de rob smerit, ca să nu silească pe nimeni să-l primească şi să creadă în El ci să lase fiecărui om libertatea de a alege, la a doua venire situaţia va fi alta. Atunci va veni cu „slavă”, pe norii cerului şi va umple de fericire pe credincioşii care astfel vor vedea adeverirea credinţei lor de dinainte. Atunci nu va mai veni singur şi necunoscut, într-un staul sărac din Betleem, ci înconjurat de sfinţii îngeri şi cu mare strălucire dumnezeiască, pentru că va veni ca Mare Judecător. Evangheliile descriu evenimentul aşa: „Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” ( Matei 24,30). „Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale” (Matei 25,31), iar Apocalipsa 20, 11 vorbeşte despre cataclismele ce vor acompania venirea: „Şi am văzut un tron mare alb, şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele”.
După cele mai sus scrise, nu găsim nici o referire la vreo dorinţă a lui Hristos că ar vrea sau nu ar vrea să vină, pentru că el făcuse o promisiune ucenicilor, iar a doua venire este împlinirea acestei promisiuni. Deci nici nu se pune problema dacă VREA sau NU VREA să vină, pentru că VA veni!
Cât priveşte expresia „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”, din ultimele două articole din Crez, lucrurile sunt şi mai clare. Cele două articole ne învaţă despre ultima ţintă la care vom ajunge după viaţa trăită în Biserică. Ţinta aceasta este viaţa fericită şi veşnică ce va urma după „veacul” pământesc şi după învierea morţilor. Într-un limbaj eminamente laic exprimarea ar fi următoarea: … şi viaţa veacului ca va fi, ce va veni. Când şi cum se va întâmpla aceasta, când va veni sfârşitul lumii nimeni nu ştie, după cuvintele Mântuitorului: „Iar de ziua şi ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl singur” ( Matei 24,36). Hristos Domnul şi Mântuitorul ne cere să priveghem tot timpul pentru că va veni pe neaşteptate: „Drept aceea privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul în care Fiul Omului va veni” (Matei 25,13).
În concluzie, să fim atenţi la cum rostim Crezul, pentru că este mărturisirea credinţei noastre şi nu o poezie oarecare.
Pr. Petru Berbentia