SEPTEMBRIE – început al începuturilor

Conform tradiției iudaice în luna septembrie a început crearea lumii, în luna septembrie au început să scadă apele potopului din vremea lui Noe și a ieșit din corabie, tot în septembrie a început construirea Templului din Ierusalim, în vremea lui Solomon, în luna septembrie a coborât Moise de pe munte, a doua oară, cu Tablele Legii, având fața prealuminată. Tot în septembrie a fost sfințit Templul din Ierusalim și tot în această lună arhiereul intra în Sfânta Sfintelor pentru a aduce jertfă, ardere de tot, pentru sine însuși și pentru popor, cerând iertare de păcate pentru el și pentru popor.
În Vechiul Aşezămînt Dumnezeu a dat poruncă să se prăznuiască în chip deosebit luna lui septembrie (la începutul anului bisericesc): „Spune fiilor lui Israel: În luna a şaptea, ziua întîi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trâmbiţelor şi adunare sfântă să aveţi; nici o muncă să nu faceţi, ci să aduceţi ardere de tot Domnului” (Leviticul 23, 24-25) și „În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, când vă strângeţi roadele pămîntului, să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile…” (Leviticul 23, 39).
În această lună se adunau toate seminţiile lui Israel în Ierusalim la praznic, pentru că le poruncise Domnul, zicând: „Aceasta este cea mai mare zi de odihnă pentru voi şi să smeriţi sufletele voastre prin post” (Leviticul 16, 31). Din această lună începeau a se număra anii poruncilor Legii Vechi, care se întindeau pînă la 50 de ani, precum a poruncit Domnul celor ce intraseră în pământul făgăduinţei. Numărând 49 de ani, al 50-lea cu dinadinsul să-l prăznuiască, nu numai ei singuri şi robii lor, boii şi catîrii lor, ci şi pămîntul pe care locuiau să fie nearat şi nesemănat; nici chiar spicele ce creşteau pe el să nu le strângă, nici strugurii din vii, nici roadele din grădini să nu se culeagă şi să fie lăsate spre hrana oamenilor săraci, a animalelor şi a păsărilor. „În ziua curăţirii să trîmbiţezi cu trîmbiţa în toată ţara voastră. Să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie pe pămîntul vostru pentru toţi locuitorii lui… să nu semănaţi, nici să seceraţi ceea ce va creşte de la sine din pământ… Să nu culegeţi cele sfinţite ale lui Dumnezeu şi se vor hrăni săracii poporului tău, iar rămăşiţele le vor mînca fiarele cîmpului. Aşa să faci şi cu via ta şi cu măslinii tăi” (Levitic 25, 9, 10, 11; Ieşirea 23, 11). În al 50-lea an se iertau datoriile datornicilor, se dădea libertate robilor şi cu mare grijă se păzea pe sine tot omul, să nu mânie pe Dumnezeu cu vreun păcat, nici să mâhnească pe aproapele, pentru că era anul iertării şi al curăţirii de păcate. Această poruncă a Domnului se întindea pînă la al 50-lea an, şi se împărţea în şapte şeptimi de ani, adică de 7 ori cîte 7 ani, şi fiecare al 7-lea an se numea „sîmbătă” (sabat), adică odihnă.
În Legea cea Nouă, creștini serbează începutul anului nou bisericesc din următoarele motive: în această lună se prăznuia la evrei şi în toată lumea Anul Nou; acum a mers Domnul nostru Iisus Hristos în Nazaret, unde crescuse, şi în zi de sâmbătă a intrat în adunarea evreilor, cum era obiceiul la ei, să se adune mai ales sâmbăta în sinagogă şi să înveţe poporul din cărţile proorocilor. Atunci, intrând Iisus în mijlocul dascălilor şi sculându-Se să citească, I-au dat cartea proorocului Isaia pe care, deschizându-o, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, M-a trimis a vindeca pe cei zdrobiţi la inimă, a propovădui celor robiţi iertare şi orbilor vedere; a slobozi pe cei sfărâmaţi, uşurându-i; a mărturisi anul Domnului bine primit”. Apoi, închizând şi dând cartea, a început să înveţe, arătându-Se pe Sine că este adevăratul Mesia trimis oamenilor de Dumnezeu-Tatăl, spre mântuirea şi înnoirea vieţii, împlinindu-se astfel Scriptura citită, şi toţi „Îl mărturiseau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui” (Luca 4, 17, 19).
Hotărârea oficială prin care 1 septembrie devine început al Anului Bisericesc s-a luat la Sinodul
I Ecumenic. Sfinţii Părinţi au rânduit să se prăznuiască Anul Nou bisericesc ca un început al mântuirii creştinilor, aducîndu-ne aminte de intrarea lui Hristos în mijlocul adunării evreilor şi de vestirea din cartea lui Isaia a „anului Domnului bine primit”, precum și în cinstea biruinței lui Constantin cel Mare asupra lui Maxențiu și scoaterea creștinilor de sub jugul greu al persecuțiilor prin Edictul de la Milano din 313.
Dar,… ce simbolizează pentru noi, cei de astăzi, acest „septembrie”? Sabat (zi de odihnă), indiction (adică ciclu repetitiv) sau continuitate?
Poate fi zi de odihnă și de cinstire, poate fi și indiction al poruncilor lui Dumnezeu, pe care noi suntem datori să le păstrăm, să le păzim, dar mai ales să le aplicăm („Fă aceasta și vei fi viu”, ”Credința ta te-a mântuit, mergi în pace”… se spune în Sfintele Evanghelii), dar mai ales Hristos cere de la noi continuitate în credință, nădejde și dragoste. Dumnezeu nu cere de la noi, și nici nu vrea, aur, smirnă și tămâie, nu vrea daruri materiale, ci vrea suflete curate, cinstite și sfinte. Nu are ce să facă cu aurul nostru, ci vrea aurul faptelor bune; nu vrea argint material, ci vrea strălucirea dragostea nostre pentru semenii noștri și pentru El. Nu vrea daruri nefolositoare, ci vrea sufletele noastre pentru a-și împodobii curțile Raiului.
Septembrie, un nou început; 1 septembrie, un început continuu al urmării lui Hristos, o continuitate a vieții creștinești, dar mai ales perseverență pe calea ce îngustă a desăvârșiri. Să facem din „septembrie” un început permanent.
Pr. Sergiu Dalea