E vremea bilanţului?

Întrebarea poate părea retorică la prima vedere dar, este una ce trebuie să ne-o punem la fiecare sfârşit şi/sau început de an.

Sunt convins că în noaptea dintre ani, printre mâncare, băutură, confetii, şampanie, distracţie şi muzică aproape nimeni nu are timp să-ţi facă bilanţul anului pe care tocmai l-a lăsat în urmă, dar a doua zi, trebuie trasă linia! Să vedem cum stăm şi ce am reuşit să facem în timpul trecut. Să ne propunem ceva pentru viitor!

În general bilanţul priveşte doar aspectul material al vieţii. Nu e rău, dar nu-i destul! De aceea voi încerca să fac pentru noi un bilanţ din toate punctele de vedere.

Material, e criză! Dar cum din totdeauna oamenii cu mai puţine posibilităţi materiale au mai multă disponibilitate pentru milă şi ajutorarea altora, trebuie să spun că, din ajutoarele lor, Biserica noastră a făcut asistenţă socială şi într-un mod organizat dar şi răspunzând nevoilor imediate ale creştinilor noştri. Spun de un mod organizat pentru că am răspuns mai mult decât mulţumitor tuturor colectelor iniţiate de organele bisericeşti superioare, dar am asigurat şi ajutoare alimentare lunare pentru Asociaţia Handicapaţilor Neuromotori din Caraş-Severin. Am răspuns însă şi cererilor punctuale ale unor creştini ce au avut nevoie de ajutorul Bisericii pentru cazuri de boală sau, pur şi simplu, de sărăcie. Bineînţeles că nu am făcut atât cât am fi vrut, dar am putut să folosim doar fondurile pe care tot oamenii obişnuiţi le-au oferit.

În Casa Domnului şi a noastră am reuşit să schimbăm o mare parte din mobilier ( scaune, străni, tetrapoade). Am pus mobilier bisericesc sculptat şi foarte frumos, aşa cum se cuvine într-o biserică „de oraş”, dar nu am aruncat nici mobilierul vechi. L-am dăruit unei alte parohii dintr-un cartier reşiţean, dar şi unei bisericuţe ce se construieşte la Spitalul Judeţean. Că doar „dar din dar, se face Raiul!”  Trebuie să pun că cea mai mare parte a banilor pentru această lucrare a venit de la instituţiile locale şi judeţene dar şi de la câţiva sponsori, prieteni ai parohiei noastre. Dumnezeu să le dea sănătate tuturor, că au luat de pe umerii noştri o mare parte din această povară!

Celelalte realizări materiale sunt obişnuitele lucrări necesare şi obligatorii pentru întreţinerea şi buna funcţionare a unei Biserici.

Pentru că Biserica noastră e cunoscută pentru relaţiile frăţeşti cu parohii româneşti din Serbia, în anul ce a trecut am făcut mai multe vizite la fraţii noştri, încercând să ţinem treaz spiritul românesc şi creştinesc. Despre aceste vizite am scris în numărul din decembrie trecut. Ele au fost bine-primite şi apreciate. Prezenţa ierarhilor din Serbia şi Ungaria, împreună cu Preasfinţitul Lucian, la hramul Bisericii noastre, fiind o mărturie în acest sens.

Dat fiind faptul că Biserica noastră are bune relaţii şi cu romano-catolicii din Italia, ne-am bucurat şi de vizitele celor din Pesaro şi sperăm să continuăm.

Din punct de vedere cultural-religios  pot spune doar atât: am desfăşurat sau am participat la aproape treizeci de acţiuni care au adus bucurie credincioşilor noştri şi au făcut cunoscută Biserica noastră şi în alte părţi. Mai trebuie să subliniez că inclusiv această revistă ce apare de aproape nouă ani, este o relizare culturală scrisă de tinerii şi colaboratorii noştri şi tipărită prin bunăvoinţa multor oameni.

Cea mai mare realizare a noastră este însă faptul că Biserica este plină în fiecare duminică şi sărbătoare. Asta urmare şi a orelor de Religie susţinute de parohie în cadrul proiectelor Patriarhie Române: „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala” a căror responsabil este Pr. Romulus Şandru, dar şi a activităţii Grupului coral „Strana Strămoşească”, care înfrumuseţează slujbele prin cântare şi care provoacă la o cântare în comun ce responsabilizează pe toţi cei prezenţi.

Dacă tragem linie, putem aprecia pozitiv ce am făcut în anul trecut? Eu cred că da! Rămâne să ne propunem lucruri bune şi frumoase şi pentru anul 2013 şi să încercăm să le împlinim. Spun „să încercăm” pentru că, nu-i aşa, „Omul propune dar Dumnezeu dispune”?

Tuturor cititorilor noştri, internauţi sau nu, le doresc SĂNĂTATE şi ÎNŢELEPCIUNE !

Pr. Petru Berbentia

Acest articol a fost publicat în Articole. Salvează legătura permanentă.