O lecţie interactivă despre Sf. Trei Ierarhi

Cu o zi înainte de prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi, marţi 29 ianuarie, la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa, elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 7, care au ca profesori de Religie pe Doamna Diana Raţiu şi pe Domnul Ilie Bădescu, au fost prezenţi în biserică pentru o nouă lecţie interactivă.

După rostirea rugăciunii „Împărate Ceresc”, elevii au ascultat explicaţiile profesorilor lor. De data aceasta profesoara Diana Raţiu a vorbit despre Sfinţii Trei Ierarhi şi a prezentat in imagini viaţa şi activitatea lor. Explicaţiile au fost însoţite de o prezentare video cu icoane ale sfinţilor prăznuiţi ca şi patroni şi îndrumători ai şcolilor teologice din Patriarhia Română şi, prin extensie, a tuturor celor ce învaţă în şcoală. Prezentarea video a fost complectată cu imagini din Capadocia, Constantinopol sau Muntele Atos, locuri legate de activitatea celor trei mari părinţi ai bisericii creştine, dar şi cu imagini şi informaţii despre locaşuri de cult din ţara noastră, ce amintesc de ei.

Profesorii prezenţi au provocat elevii prin întrebări şi au cerut explicaţii, iar elevii au demonstrat ca sunt pregătiţi corespunzător.

În finalul orei interactive, preotul Petru Berbentia, cel care a pus la dispoziţie suportul media şi toate cele necesare desfăşurării acestei acţiuni,  a vorbit elevilor despre scrierile liturgice ale celor trei corifei ai Ortodoxiei şi a m,ulţumit Doamnei Raţiu pentru implicarea totală în acest proiect.

De asemenea, preotul paroh a propus ca în fiecare lună să aibă o asemenea întâlnire cu elevii. Propunerea a fost primită cu bucurie, stabilindu-se deja şi tema viitoarei întalniri, care să fie corelată cu programa şcolară şi cu teleme lecţiilor de Religie din şcoală.

Pr. Petru Berbentia

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.