„Strana Strămoşească” în concert de Înviere

         Cu bucurie şi cu speranţă, creştinii din parohia „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa, au aşteptat minunata zi a Învierii.

       După ce s-au nevoit prin post, rugăciune şi participare activă la toate slujbele îndătinate Postului Mare, zilele de sărbătoare au venit ca o împlinire a aşteptării, ca o bucurie deplină.

       La această bucurie a contribuit şi grupul coral „Strana Strămoşească”, care de 15 ani susţine câte un concert de cântări pascale la fiecare Praznic al Învierii. Cei şapte componenţi, sub conducerea preotului paroh Petru Berbentia, au interpretat şi în acest an un mănunchi de cântări specifice perioadei în care ne aflăm. Totodată, acest concert s-a vrut a fi şi o repetiţie generală înaintea participării la festivalul de cântări religioase „Cântecele Învierii”, organizat de Parohia Ghiroda Veche din Timiş, împreună cu Mitropolia Banatului şi Centrul de cultură şi Artă Timiş, în Săptămâna Luminată.

       Ne-a bucurat prezenţa D-lui primar Dr. Ing. Mihai Stepanescu, a D-lui Ioan Sabo – fost prefect al judeţului, a D-lui Erwin Iosef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Banatul de Munte şi a altor personalităţi a municipiului Reşiţa, pentru că împreună rugăciunea şi vestirea Învierii în această zonă multiculturală, multietnică şi multiconfesională, a devenit o realitate şi o obişnuinţă.

            Cântările interpretate cu măestrie de grupul coral, au adus bucurie în sufletele celor prezenţi, care i-au răsplătit cu aplauze şi care au cântat împreună cu ei, câteva cântări ale sărbătorii Învierii Domnului, extrem de cunoscute.

                Pr. Petru Berbentia

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.