„Cântecele Sfintelor Paşti” la Ghiroda Veche

         În fiecare an, în Săptămâna Luminată, Parohia Ortodoxă Română Ghiroda Veche din Timişoara, împreună cu Primăria comunei Ghiroda şi cu Centrul de Cultură şi Artă Timiş, ca instituţie a Consiliului Judeţean Timiş organizează un festival coral închinat Marelui Praznic al Învierii.

         Şi în acest an, organizatorul principal, părintele paroh iconom stavrofor Ioan Mermeze, a invitat mai multe coruri, între care şi Grupul „Strana Strămoşească” al Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa. Invitaţia a fost făcută în baza îndelungatei şi bunei colaborări ce există între cele două parohii ale Banatului.

         La festival au mai participat corurile din Ghiroda, Giroc, Foeni şi corul preoţilor din cele două protopopiate ale municipiului Timişoara.

           Celor prezenți a vorbit preotul paroh,  pr. Zaharia Pereș, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei și pr. Mircea Silaghi, unul dintre protopopii Timișoarei,

          Grupul „Strana Strămoşească”, după ce a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, a prezentat în festival câteva cântări tradiţionale ale stranei bănăţene, iar preotul Petru Berbentia, fondatorul şi conducătorul grupului, după ce a prezentat mesajul de salut al Prea Sfințitului Lucian, episcopul Caransebeșului, a făcut o pledoarie călduroasă pentru păstrarea tradiţiilor Bisericii străbune, accentuînd rolul pe care-l are cântarea de strană.

          Festivalul a fost încheiat la Căminul cultural, cu un spectacol prezentat de ansamblul „Doina Timişului”

          Suntem bucuroşi nu numai pentru că am mai adăugat în panoplia noastră încă un semn de recunoştiinţă din partea organizatorilor, ci şi că am contribuit la o manifestare spirituală şi culturală de excepţie.

             Pr. Petru Berbentia

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.