Bucuria Hramului sau cât e de bine să fie fraţii împreună!

În fiecare an, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, municipiul de pe Bârzava, Reşiţa, îmbracă straie de bucurie, pentru că îşi serbează patronii. Oraşul Reşiţa are trei biserici ce poartă numele sfinţilor apostoli, şi la fiecare parohie se desfăşoară activităţi de sărbătoare.

      Parohia din cartierul Lunca Bârzavei, sau „Govândari” cum este cunoscut de toată lumea, are o biserică închinată celor doi mari apostoli, biserică ce a fost construită între anii 1995-1998, ca prima biserică edificată în oraş după a doua conflagraţie mondială.

      Parohia din Govândari este cunoscută prin legăturile speciale ce le are cu românii din Serbia, Ungaria şi Italia, dar şi prin multiplele acţiuni culturale, sociale şi religioase ce le desfăşoară.

      În acest an, la sărbătorirea Hramului, au săvârşit Sfânta Liturghie la acealaşi Sfânt Altar, preoţi din România dar şi din Serbia. Au fost prezenţi Protosinghel Casian Ruşeţ, secretarul Episcopiei Caransebeşului, care a adus binecuvântarea şi gândurile bune ale Preasfinţitului Episcop Lucian, Preotul Boian Alexandrovici, parohul Mălainiței și al Remesianei, protopop al Daciei Ripensis și Vicar administrativ al Timocului, Preotul Antonie Isac de la Bor – Serbia, Preotul Ştefan Şarampoi de la Negotin – Serbia, Protoiereul sârb Liubomir Matici de la Ciacova, Preotul ucrainean Petru Popovici din Reşiţa, Preotul Florin Hotea din Ţerova – secretar protopopesc, Preotul Romulus Şandru, preotul Emil Varga şi Preotul Petru Berbentia, protopopul Reşiţei, de la parohia aflată în sărbătoare. Cântarea liturgică a fost susţinută de totţi credincioşii din biserică, coordonaţi cu măiestrie de cântăreţii bisericii noastre, Bogdan Lupşa şi prof. Nicolae-Adrian Păunescu.

       Şi în acest an am avut bucuria să avem între invitaţi pe reprezentanţii parohiei româneşti de la Sărcia din Voivodina-Serbia, parohie cu care noi avem o legătură strânsă şi veche.

        Prezenţi au fost şi oficiali ai oraşului, în frunte cu Domnul Primar Mihai Stepanescu, Domnul General Ioan Ion, Domnul Nicolae Plujar, preşedintele Asociaţiei culturale „Reşiţa Română”, Domnul Ioan Sabo, Doamna Mariana Zvarici de la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar, ş.a. În acest an ne-a onorat cu prezenţa şi Domnul deputat Ion Benga, care este un apropiat al bisericii în general şi al nostru, în special.

       La momentul îndătinat, Protos. Casian Ruşeţ a rostit un cuvânt de învăţătură consistent şi lămuritor despre importanţa Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel în răspândirea şi consolidarea învăţăturii lui Hristos, cuvânt urmărit cu deosebit interes de mulţimea credincioşilor prezenţi.

      Un moment deosebit l-a constituit procesiunea desfăşurată împrejurul bisericii şi rostirea rugăciunilor pentru cei vii şi cei morţi care au sau au avut o contribuţie specială la ridicarea locaşului şi la tot ce se desfăşoară la această parohie.

     După procesiune a urmat slujba de binecuvântare şi tăiere a „colacului de rugă”, pregătit în acest an de doamna Viorica Blidaru – „naşa” bisericii pentru acest eveniment. Momentul s-a constituit ca rugăciune de mulţumire pentru roadele pământului şi pentru purtarea de grijă ce ne-o arată Tatăl cel Ceresc, dar şi ca şi preluare a „ştafetei” sărbătorii, pentru că familia Dr. Guia şi-a anunţat public intenţia de a deveni „naşul” bisericii pentru anul viitor.

   După otpustul Sfintei Liturghii, preotul paroh Petru Berbentia a vorbit celor prezenţi despre sărbătoarea parohiei şi despre bucuria revederii cu prietenii şi fraţii de peste frontiere. De asemenea a oferit protopopului Boian Alexandrovici o Sfântă Evanghelie, mai multe seturi cu icoanele Sfinţilor Evanghelişti, un rând de veşminte preoţeşti, iar din partea Preasfinţitului Părinte Lucian s-au oferit două Sfinte Antimise, pentru nevoile pastorale ale celor de pe Valea Timocului.

   Pentru creştinii ortodocşi români din Sărcia, protopopul Petru Berbentia a oferit Doamnei Nicoleta Suciu, redactorul emisiunii în limba română a radiolui Seceani, pe lângă alte amintiri, şi un drapel tricolor, semnat şi parafat de Preasfinţitul Episcop Lucian, cu nădejdea că va fi aşezat în biserica din sat şi va aduce pururea aminte românilor de acolo, de fraţii din Ţară.

     A vorbit apoi Prot. Boian Alexandrovici, mărturisind bucura revederii şi a împreună – slujirii, arătând şi problemele cu care se confruntă românii de dincolo de frontiere. Mărturisirea lui a impresionat pe toţi cei prezenţi.

     În final, preotul Petru Berbentia a mulţumit tuturor pentru prezenţă şi pentru gândurile bune exprimate.

     Şi astfel, pentru a patrusprezecea oară de la sfinţire, Biserica a fost în sărbătoare, bucurându-se de purtarea de grijă a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

      Prot. Petru Berbentia

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.