După căderea în păcat a primilor oameni, suflul umanităţii a început să slăbească sub povara robiei diavolului şi se simţea nevoia unei despovărări în vederea întoarcerii la starea de bine de dinainte de păcat. Oamenii au făcut paşi timizi înspre Dumnezeu, iar Acesta le-a răspuns, permiţând jertfele, ca mijloc de curăţire de păcate şi de rearanjare a relaţiilor cu Dumnezeu şi cu semenii. În timp, sensul jertfelor de curăţire s-a denaturat, ajungându-se la o făţărnicie şi la un act teatral lipsit de cuviinţă. Tatăl Ceresc ştia că aceste jertfe erau doar un preambul pentru Jertfa cea de Sus, a Domnului Hristos, cea cu adevărat mântuitoare. Până la venirea Domnului Hristos pe pământ, oamenii trebuiau să înţeleagă faptul că nu pot rupe de unii singuri zapisul diavolesc, deoarece păcatul supusese firea umană în asemenea măsură încât aceasta nu mai avea puterea de a se ridicala Dumnezeufără ajutor divin.
Astfel, „la plinirea vremii” , Domnul Hristos vine pe pământ în mod smerit şi începe activitatea de răscumpărare a oamenilor de sub blestemul păcatului şi al morţii. Această activitate a fost presărată cu multe animozităţi din partea conducătorilor religioşi ai poporului evreu, care nu au putut concepe ideea unui Mesia salvator de suflete. Străbătând vicisitudinile istoriei, unii conducători evrei au deformat imaginea lui MESIA, transformându-l dintr-un RĂSCUMPĂRĂTOR într-un lider politic, care să răstoarne stăpânirea romană şi să-i aşeze pe dânşii în postura de conducători ai lumii. Această viziune greşită a dus la nerecunoaşterea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu şi la condamnarea Sa la moarte prin răstignire pe cruce.
Înainte de moartea Sa pe Crucea Golgotei, Domnul Hristos a lăsat un dar extraordinarla Cinacea de Taină şi anume Sfânta Împărtăşanie. Din acel moment începe reformarea lumii, prin scoaterea din păcat şi aducerea la adevărata viaţă – VIAŢA ÎN HRISTOS.
Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului a devenit semnul comuniunii oamenilor cu Dumnezeu, semnul iubirii şi arvuna vieţii veşnice. Dar pentru a ajunge la împărtăşanie, trebuie să fii botezat în numele Sfintei Treimi, iar mai apoi să treci prin botezul lacrimilor de pocăinţă pentru păcatele făcute. Aşadar, înainte de împărtăşanie trebuie să te pregăteşti sufleteşte şi trupeşte printr-o perioadă de post şi rugăciune, în care să urmăreşti o evoluţie spirituală înspre bine, adevăr, frumos, dreptate, dragoste şi iertare – spre Dumnezeu.
Ce reprezintă împărtăşania pentru oameni? Modul intim de unire cu Dumnezeu. După spusele Sfântului Serafim al Dmitrovului: „Sfânta Împărtăşanie este darul cel mai de preţ dat de Dumnezeu oamenilor, fiindcă doar aceştia gustă Trupul şi Sângele Mielului Care se aduce ca Jertfă; nici măcar îngerii nu au acest privilegiu. Or cum să fugim dela Cinăşi să ne privăm de viaţa veşnică? ”
Cheia mântuirii noastre este Sfânta Împărtăşanie, bucuria de a fi părtaşi unirii dintre veşnicie şi efemeritate. Toată spiritualitatea Bisericii Creştine este pătrunsă de Taina Jertfei de pe cruce, care dă Împărtăşaniei un sens primordial în vieţile noastre. Şi totuşi, mulţi oameni rămân indiferenţi faţă de împărtăşanie. De ce acceptă atât de uşor să fie deposedaţi de darul cel mai de preţ dat de Dumnezeu? Nu pot înţelege faptul că atunci când eşti în Dumnezeu, viaţa capătă cu adevărat sens şi devii mai bun, mai liniştit şi mai împlinit?
Împărtăşirea cu Hristos în cadrul Liturghiei îţi oferă arvuna faptului că vei deveni cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu. Dar bineînţeles că direcţia trebuie menţinută înspre Dumnezeu, iar rugăciunea să însoţească acest progres duhovnicesc. Astfel, prin rugăciune, răbdare, încredere în Dumnezeu şi ÎMPĂRTĂŞANIE, vom ajunge să gustăm din izvorul cel fără de moarte, să biruim păcatul şi moartea şi să rămânem vii în Dumnezeu pentru totdeauna.
Urmaţi acest îndemn: „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi” şi vă veţi chema fii ai lui Dumnezeu. Amin.
Prof. drd. Nicolae Adrian Păunescu