Cele ce le puteţi citi în continuare sunt gândurile unui OM ce a văzut multă durere şi a transmis din zone foarte complicate ale Lumii noastre. Sunt părerile unui cetăţean ce „vede” adevărul dincolo de propaganda zeloşilor „analişti ai fenomenului religios” ( ortodox, cu precădere !). Sunt părerile unui român adevărat şi creştin dreptmăritor, ce a participat în teatrele de război de pe mapamond în ultimii 25 de ani.
SUNT PĂRERILE LUI MARIO BALINT.
Citiţi cu atenţie, pentru că dezvăluie un adevăr fundamental: NU ESTE VINOVATĂ BISERICA ORTODOXĂ de toate relele din Ţara aceasta!
De ani buni ni se prezintă, dramatic o statistică plină de semnificație: potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, există 4700 de unități de învățământ și 425 de spitale în România. Aceeași sursă precizează că din cifra totală de 18.400 de biserici, 10.580 sunt biserici parohiale aparținînd cultului majoritar ortodox, raportate la un număr de 13.709 localităţi.
Școli, spitale, biserici… Educaţie, sănătate, suflet. Doctori de minte, trup şi spirit! Emoții, sentimente, ură. Punerea laolaltă a celor două “domenii prioritare” cu un al treilea element, străin priorităților omului modern, asaltat de tehnologie, dar şi de superficialitatea vieţii şi simţurilor, are aerul aparent al unei curățenii, al unei debarasări de o povară a trecutului, a ignoranței: Crezul în sprijinul necondiţionat pentru sufletul aflat în rătăcire! Dar, această enumerare este fondată, de fapt, pe iraționalitate și ignoranță.
În ultimii 5 ani biserica a rămas, între instituțiile fundamentale ale statului, pe primul loc în încrederea populației României, undeva la 70 la sută, cu toate eforturile bisericii de a câștiga noi dimensiuni, cum este cea socială, prin revenirea la Vasiliade – deloc promovate de PR-ul bisericesc! – la orfelinate, școli, spitale, unde lucrează în acest domeniu, al solidarității colective.
Un număr semnificativ de biserici sunt de fapt capele în instituțiile de stat și în mânăstiri. Capelele sunt camere transformate în biserici, dar care nu au fost construite anume pentru a fi biserici. 322 sunt capele parohiale, 561 în instituții de stat, 245 capele și paraclise mânăstirești. În total 1.128. Cele private, domestice, din casele mari, de munte, nu sunt contabilizate! Asta numai în cazul Bisericii Ortodoxe. Dar numărul “enorm”, din comparația plină de grijă, reprezintă numărul tuturor locașurilor de cult ale tuturor cultelor. Oficiale sau nu, protestante sau neo-protestante!
Cu toate acestea, oamenii au devenit mai exigenți față de biserică… Astăzi, în societatea noastră fragmentar-globalizatoare, preoţii sînt înlocuiţi cu psihologii iar masele se de-masifică. Cu toate acestea, sentimentul religios pe care îl contabilizează sociologii noștri la 95 la sută dintre oameni!, nu a scăzut deloc. Acesta aproape că a crescut și există și o explicație: credința în Dumnezeu este o compensare și o plasă de siguranță față de ceea ce se întâmplă în viața socială, pentru riscurile pe care oamenii trebuie să le gestioneze. Oamenii sunt tot mai deznădăjduiți, tot mai disperați și sunt lăsați singuri și găsesc refugiu în biserică și în Dumnezeu. Pe de altă parte, observăm și alte mutații care au apărut în ultima vreme: încrederea în biserică este datorată în mare măsură și faptului că o mare parte din populație este tot mai îmbătrânită. Aici aş putea să comentez şi altfel: tinerii simt tot mai mult nevoia de o „Ortodoxie militantă” care să se alinieze „vremurilor” pe care le trăim şi asaltului cultelor de tot felul, care sunt tot atâtea căi de ajungere la Dumnezeu. Un „ordin” creştin-ortodox ar coagula multe din energiile tinerei generaţii, părăsite, uneori la propriu, de familie, în căutarea pânilor şi peştilor în Italia, Spania sau aiurea!
Pe de altă parte, există și diversificarea religiei în România, apariția unor biserici neo-protestante, mutația care s-a produs în 1990, dinspre zona Bisericii Ortodoxe înspre zona greco-catolică, iar această diversitate crește cumva și încrederea în biserici.
Ne aflăm la nivel de comportament și de credință pe primele locuri în Europa, la cifrele care sunt declarate în România pentru biserică și pentru comportament religios.
Se spune că demonii caută să ne scoată din realitatea noastră concretă, dar în acelaşi timp să ne împiedice să ne unim cu cea Dumnezeiască. Ei sunt creatori de confuzii, prin construcţii ireale şi dezordonate, mincinoase; sunt ispititorii noştri, prin lumea fantasmagorică a unor chipuri făcute atractive sau repulsive în mod exagerat, sau a unor abstracţii înşelătoare. Nu ştiu dacă demonii au creat calculul matematic, însă privit corect, el mai pune o cărămidă la temelia argumentului meu: la un salariu mediu brut de 2.200 RON, contribuția anuală a fiecărui salariat din România pentru sănătate este în medie 1.400 RON. Prin comparație, cei 0.2% din impozit, corespunzători procentului din buget alocat către culte, este de doar 80 RON pe an. Adică un cetățean plătitor de taxe contribuie cu de 18 ori mai mulți bani către sănătate. Ca să nu spun că Statul plăteşte O PARTE a salariului unui preot. Cealaltă parte este „construită” din donaţii. Statul are grijă, însă, să-şi întoarcă taxele şi impozitele pe salarii din întreaga sumă, precum un cămătar.
În cele aproximativ 4700 de școli generale învață aproximativ 2.144.000 de copii cu vârste între 5-15 ani. Adică aproximativ 450 de copii pe școală. Cum în România există 72.283 săli de clasă în școlile generale, reiese că există în medie 15 clase pe școală și 30 de elevi într-o clasă. O situație mai mult decît normală. Prin comparație, în România există o biserică ortodoxă la fiecare 1450 de credincioși. De peste 3 ori mai mult decât numărul de copii dintr-o școală.
Comparația biserici-școli-spitale este repetată iar și iar ca motiv pentru problemele de zi cu zi ale omului simplu. Zeci de spitale s-au închis în ultimii ani pentru că nu sunt rentabile economic, zeci de şcoli au dispărut prin comasare din cauza depopulării acestei ţări. Aceasta va fi şi soarta bisericilor părăsite de enoriaşii care au ales să plece la Domnul. Şi totuşi, trebuie să spunem răspicat: NU BISERICA este vinovată pentru boala sistemului de sănătate! NU BISERICA este vinovată pentru imobilismul sistemului de învăţământ. Dar Biserica POATE fi vinovată dacă pierde cursa militantismului. O generaţie tânără, sănătoasă la minte, trup şi spirit poate fi învingătoare în faţa istoriei!
Post Scriptum
Mario Balint este jurnalist profesionist, corespondent de război, aflat în prima linie a conflictelor militare care au însângerat aceste decenii: Croaţia 1991, Transnistria 1992, Kossovo 1999, Afganistan 2002, 2005 şi 2007, dar mai ales Irak, timp de şapte ani, din februarie 2003, până în 2010.
Mario Balint a transmis pentru Radio România Actualităţi din Bagdad, Nassiria, Basra, Kirkuk, Faludja, Ramadi şi din provincia Di-Qar, unul din locurile de staţionare a trupelor române de menţinere a păcii.
Este analist de securitate şi terorism al Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), fost trimis special in Republica Moldova pentru Radio Romania.
Acum lucrează la Radio Reşiţa şi a publicat 16 cărţi.