Spam-urile religioase sau, ce sunt scrierile apocrife?

              Spamming (sau spam) este procesul de expediere a mesajelor electronice nesolicitate, de cele mai multe ori cu caracter comercial, de publicitate pentru produse şi servicii dubioase, practicată în industria e-marketingului. Spam-ul se distinge prin caracterul agresiv, repetat şi prin privarea de dreptul la opţiune, utilizând metode de genul „citeşte şi dă mai departe.” Conţinutul acestor mesaje variază de la texte biblice, urări de bine cu îndemnarea de a trimite mai departe, în caz contrar vor urma evenimente neplăcute, până la mesaje cu caracter alarmant menite să atragă atentia asupra unui fapt plauzibil, indemnând cititorul să trimită mesajul şi altor persoane.

             Asaltat de  numeroase progrămele primite pe calculator, de la tot felul de binevoitori, care amestecă fotografii religioase sau chiar icoane, cu texte moralizatoare şi cu iz religios nedefinit şi deranjat de îndemnurile finale ale „spam”-urilor, îndemnuri ce sunt combinate cu ameniţări copilăreşti şi cu imagini apocaliptice dacă nu trimiţi mai departe mesajul, dar şi cu amintirea diferitelor „lanţuri” de rugăciune atribuită unui nedefinit sfânt Anton, m-am gândit că e bine să scriu despre „apocrife”, pentru că nu sunt o apriţie modernă ci au adânci rădăcini în istoria literaturii creştine.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte ca „APOCRIFĂ”, o scriere atribuită altui autor decât celui adevărat, o scriere a cărui autenticitate este îndoielnică sau o scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. Termenul provine din gr. apokryphos – ascuns.

În primele veacuri ale creştinismului pe lângă cărţile  canonice din Biblie, pe care Biserica le-a acceptat ca inspirate de Duhul Sfânt, circulau şi alte scrieri neautentice, respinse de Biserică, aşa numite „evanghelii” scrise de  Toma, Petru, Nicodim dar şi alte scrieri. Referindu-se la „evangheliile” apocrife, Origen spune: „…noi primim doar ceea ce primeşte Biserica şi de aceea nu trebuie admise decât patru Evanghelii.” Tot scrieri apocrife sunt şi cele cu caracter legendar-religios, între ele fiind cunoscut „Cuvânt despre cei doi tâlhari” şi  „Legenda lui Afrodoţian”, despre închinarea magilor. Toate erau interzise de biserică.

În cel de-al doilea mileniu creştin ( sec. X-XI), în Balcani a apărut secta „bogomililor”, care a influenţat major apariţia unor scriei apocrife, care au circulat şi la nord de Dunăre. Apar astfel „Cartea tainică a lui Enoh”, „Povestea lui Satanail”, „Călătoria Maicii Domnului la iad”.

Astăzi, îndeosebi unele credincioase poartă cu sfinţenie în poşetă „Visul Maicii Domnului”. Pe lângă rugăciuni şi tot felul de îndemnuri, textul redă o istorie apocrifă, neautentică, în care se spune că Maica Domnului dormind în muntele Eleonului, visează patima, moartea, învierea şi înălţarea la cer a Mântuitorului. Fiind trezită de Fiul ei, îi povesteşte visul şi Iisus îi spune: „adevărat vis ai visat. Şi acestea toate cu voi să le pătimesc pentru neamul omenesc”. Mai departe chică Iisus a mai spus: „Şi de va scrie cineva visul tău şi-l va ţine la sine şi-l va purta şi în casa sa îl va avea, de acea casă dracul nu se va apropia şi pe duhul cel necurat îl va goni… Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul, îndreptând calea lui unde va merge. La dreapta judecată va avea milă şi la ieşirea sa din viaţă mă voi arăta acelui om împreună cu tine Maica mea, şi îngerul meu va lua sufletul lui, ducându-l întru împărăţia cerurilor”.

Potrivit conţinutului acestei cărţi apocrife, doar prin simpla purtare a unei cărţi, „Visul Maicii Domnului” ca şi talismanul la păgâni, se poate ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu fără a face parte din Biserica lui Hristos, fără a accepta învăţătura şi lucrarea ei sfinţitoare şi mântuitoare. Deci cartea aceasta neagă învăţătura Bisericii, prin care se poate dobândi adevărata mântuire.

„Visul Maicii Domnului” ca şi alte scrieri, precum „Talismanul” sau „Epistola” sunt condamnate de Biserica Ortodoxă. Textul acestor scrieri nu este autentic sau adevărat şi nu este descoperit de Dumnezeu. În aceste cărţi apocrife mesajul creştin este falsificat, credinţa adevărată fiind înlocuită cu superstiţii păgubitoare de suflet.

Cărticica ameninţă pe cei care nu vor crede în poveştile ei şi se vor îndoi de ajutorul acestei cărţi „blestemat fie şi de mii de ori vinovat”. Se observă asemănarea cu „pedepsele” proferate de „spam”-urile de azi.

Nu doar purtând o cărţulie asupra noastră ne mântuim, ci prin împlinirea voii lui Dumnezeu, curăţindu-ne de păcate prin Spovedanie, unindu-ne cu El în Sfânta Euharistie.

Dacă vreţi să citiţi, şi eu vă îndemn spre aceasta, căutaţi Patericul, Proloagele, Filocalia şi, mai ales, Sfânta Scriptură şi nu transmiteţi mai departe învăţături greşite. Daţi „delete”! Adică ştergeţi orice provocare necanonică!

Pr. Petru Berbentia

Acest articol a fost publicat în Articole. Salvează legătura permanentă.