Sfinţii Trei Ierarhi – modele de urmat pentru profesori

Recentele cazuri intens disputate la televizor, în care învăţământul românesc este pus la zid şi mitraliat din toate părţile, m-au determinat ca pentru acest numar al revistei să scriu despre educaţie, învăţământ şi despre cum ar trebui să fie un profesor în zilele noastre.

Biserica creştină a trecut prin vremuri tulburi adeseori, însă Dumnezeu nu a lăsat-o pradă diperării şi neputinţei şi a trimis oameni de o aleasă cultură intelectuală şi morală, pe care i-a aruncat în focurile luptei pentru credinţă şi adevăr. În primele secole creştine, educaţia era la mare căutare, poate şi din cauza faptului că nu erau decât puţine centre de învăţământ şi informaţia educaţională era cinstită şi respectată ca atare. În acest cadru, cel al luptei dintre creştinism şi păgânism, Dumnezeu trimite trei figuri reprezentative pentru credinţă, educaţie şi societate. Aceste trei figuri sunt cele ale sfinţilor trei ierarhi: Sf.Vasile cel Mare, Sf.Grigorie de Nazianz şi Sf.Ioan Gură de Aur.

Sf. Vasile cel Mare s-a născut în secolul al-IV-lea în Cezareea Capadociei, într-o famile foarte evlavioasă, care a dat creştinătăţii cinci sfinţi. Primele învăţături le-a primit de la tatăl său Vasile, de la masa sa Emilia şi de la bunica sa Macrina. Fiind iubitor de învăţătură şi însetat de cunoaştere, Sf.Vasile cel Mare a studiat la cele mai strălucite şcoli ale vremii: Cezareea, Constantinopol şi Atena. La Atena, Sfântul Vasile l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care a legat o prietenie strânsă până la sfârşitul vieţii. Disciplinele pe care le-a urmat au fost multiple: retorica, gramatica, genul literar-epic, legile metrice ale poeziei, filosofia, astronomia, geometria, matematica şi medicina. Viaţa sa a cunoscut diverse drumuri, însă chemarea spre monahism a fost mai puternică. Fiind hirotonit arhiepiscop al Cezareii Capadociei în anul 370, activitatea sa ca învăţător al poporului devine vizibilă tuturor. În omilia sa către tineri, Sf.Vasile îndeamnă sufletele tinere spre cercetarea lucrurilor care sunt bune, frumoase şi de folos pentru mântuire şi să se ţină departe de învăţăturile deşarte distrugătoare de suflete. El este cel dintâi care a demarat opera de caritate a Bisericii, înfiinţând spitale, vizitând închisori, având grijă de orfani şi păstorind cu dragoste parohiile pe care le avea în grijă. La vârsta de 50 de ani, Sf. Vasile se stinge din viaţă, istovit de boală, dar va rămâne pe veci în conştiinţa creştinilor ca şi învăţătorul care a stat drept în faţa împăratului Valens şi a ereticilor din jurul acestuia, ne clătinându-se în credinţă şi păstrând curat adevărul dumnezeiesc.

Sfântul Grigorie de Nazianz s-a născut în jurul anului 329 într-o familie aleasă. Tatăl său Grigorie, care era episcop şi mama sa Nona, i-au oferit o educaţie creştină deosebită şi au înlesnit creionarea prieteniei dintre Sf.Grigorie şi Sf.Vasile. Fineţea sa spirituală s-a evindenţiat prin numeroasele volume de poezii creştine pe care le-a realizat. A fost episcop al localităţii Arians, aproape de oraşul natal, însă Dumnezeu a avut alt plan cu el şi anume acela de a-l cinsti prin demnitatea de patriarh al Constantinopolului. În această cinste, Sf. Grigorie a condus sesiunile celui de-al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol, unde s-a definitivat Simbolul credinţei. Predicile sale frumoase şi poeziile sale pline de must dumnezeiesc i-au adus supranumele de „Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu”.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în anul 344 la Antiohia. Rămânând orfan de mic, paşii săi au fost călăuziţi de către mama sa, Antuza spre şcolile din Antiohia şi Atena. Sf. Ioan a devenit cunoscut în urma „Tratatului despre preoţie”, care este şi astăzi un ghid duhovnicesc pentru preoţi. Înţelepciunea, cinstea şi puterea cuvântului său l-au adus în scaunul patriarhal de Constantinopol, însă perfidia împărătesei Eudoxia l-a condamnat la exil de două ori, acest fapt aducându-i şi moartea în anul 407 în Armenia.

Aceşti trei mari corifei ai Ortodoxiei au devenit ocrotitorii institutelor teologice din ţară, prin misiunea sfântă pe care au îndeplinit-o faţă de menţinerea educaţiei la un nivel înalt. Pentru fiecare profesor, ziua de 30 ianuarie ar trebui să fie o zi de bilanţ pentru activitatea didactică, în care să se analizeze şi să observe daca munca sa este în acord cu ceea ce vrea Dumnezeu. Ce este trist în zilele noastre e faptul că nu prea mai avem oameni cu coloana vertebrală care să susţină educaţia în mod necondiţionat. Majoritatea părinţilor greşesc atunci când îşi supraevaluează copiii şi nu-i învaţă şi despre realitatea că în viaţă mai sunt şi eşecuri, pentru ca orice succes să aibă un gust „mai dulce”. Toată lumea aleargă după fală sau mărire, uitând că acestea sunt trecătoare, dacă nu sunt de la Dumnezeu. Au trecut cel puţin 1700 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfinţilor Trei Ierarhi şi numele lor sunt în continuare pe buzele creştinilor, pe când numele oamenilor care caută fala pământească, se uită foarte repede.

Sfinţii Trei Ierarhi sunt pentru noi un model de urmat, deoarece ei arată cum trebuie să fie un profesor adevărat: bărbăţie şi curaj în faţa ispitirilor şi a provocărilor acestui veac, fineţe spirituală şi inteligenţă vie, precum şi puterea cuvântului, care să poată mişca şi cele mai învârtoşate inimi. Dacă vom aplica acest tipar în vieţile noastre şi ne vom educa copiii în spirit creştin, noi vom deveni profesorii lor şi îi vom câştiga total pentru viaţă şi mântuire.

Cazurile disputate la televizor despre lipsa de profesionalism a unor profesori au atras o etichetă negativă asupra vocaţiei de a învăţa pe alţii. Acest fapt este blestemul nostru pentru batjocura pe care o aruncăm asupra fiecărui lucru bun din ţara asta. Mass-media şi societatea ne distrug copiii şi totodată şi educaţia. Iată cum vorbele Sf. Vasile cel Mare devin actuale:”Ia aminte fiule la învăţăturile păgâne şi nu le lua în seamă, pentru că ele îţi vatămă sufletul şi te duc la moarte”.(Omilia către tineri)

Eu îmi doresc ca fiecare profesor să devină asemenea celor Trei Sfinţi Ierarhi, iar viaţa lui să fie plină de lumina dumnezeiască şi un model de urmat de către cei mai tineri şi nu un model defăimător sau distrugător. Dar tu, dragă cititorule, ce profesor îţi doreşti pentru copilul tău sau pentru nepotul tău?

Prof. Nicolae-Adrian Păunescu

Acest articol a fost publicat în Articole. Salvează legătura permanentă.