Neascultarea primilor oameni faţă de Dumnezeu a permis diavolului să introducă în viaţa umană două realităţi şi anume: păcatul şi moartea. Cele două le-au răpit oamenilor posibilitatea de îndumnezeire şi de vieţuire veşnică alături de Dumnezeu. Păcatul a corupt firea umană, denaturând personalitatea şi comportamentul omului, transformându-l, de fapt, într-un animal raţional. Moartea a reprezentat plata păcatului, dar şi oprirea pe pământ a săvărşirii păcatului. Vieţile oamenilor au intrat sub o stea nefastă şi păreau a fi condamnate la pieire. Însă Dumnezeu nu i-a lăsat de izbelişte pe oameni şi a ţinut flacăra credinţei aprinsă până la momentul de maximă importanţă pentru istoria mântuirii şi anume venirea pe pământ a Mântuitorului Iisus Hristos.
Persoane sfinte ca patriarhii Avraam, Isaac, Iacov, sau ca şi proorocul Moise au ţinut înălţat stindardul credinţei şi au osândit ispitirile păcatelor şi consecinţele distrugătoare ale acestora. Dumnezeu a avut grijă ca, în vremuri tulburi, focul credinţei să se pornească şi să ardă în vâlvătăi, în sufletele celor aleşi să arate voia Sa în lume. Aşa s-a întâmplat şi în cazul proorocului Ilie, care este cinstit şi prăznuit în Ortodoxie în fiecare an la data de 20 iulie. Activitatea acestuia s-a derulat în timpul domniei regelui evreu idolatru Ahab şi a soţiei sale Isabela. Evreii au fost îndemnaţi să uite de Dumnezeu şi să îmbrăţişeze dulceaţa păcatului, prin inchinarea la idoli şi prin desfrânarile în cinstea acestora. Zei mesopotamieni ca Baal şi Aştarte au luat rapid locul lui Dumnezeu în sufletele evreilor, iar Tempul din Ierusalim a ajuns să fie neglijat şi preoţii Adevăratului Dumnezeu să fie prigoniţi şi chiar ucişi. Pentru binele social şi pentru comoditatea financiară, evreii au început să facă compromisuri şi să exagereze în dezvoltarea patimilor. Toate urâciunile păcatelor L-au mâhnit pe Dumnezeu şi L-au determinat să oprească ploaia pentru mai mult timp asupra Ţării Sfinte. Instrumentul voii lui Dumnezeu a fost proorocul Ilie, un om cu o credinţă arzătoare şi puternică, care nu admitea loc de compromisuri.
Comunicarea către regele Ahab a faptului că Dumnezeu a hotărât oprirea curgerii norilor către evrei l-a mâniat pe acesta şi nu a rămas fără urmări. Regele urmărea să-l prindă pe Ilie şi să-l ucidă aşa cum a făcut şi cu alţi prooroci. Dumnezeu nu a vrut ca Ilie să se piardă şi i-a poruncit să se retragă dincolo de Iordan, la pârâul Cherit, unde avea să stea şi să fie hrănit de către păsări până când seceta se abătea şi în această zonă.
După un răstimp de vreme (aproximativ 3 ani şi 3 luni), Dumnezeu i-a poruncit lui Ilie să se arate regelui Ahab şi să-i propună un test prin care să se arate cine este adevăratul Dumnezeu al lui Israel. Ideea acestui test consta în aducerea unei jertfe, fără folosirea focului şi invocarea divinităţii pentru aprinderea acestei jertfe. Adunându-se pe muntele Carmel, evreii în frunte cu regele Ahab aşteptau deznodământul acestui test, care nu a întarziat să apară. Preoţii zeilor Baal şi Aştarte au strigat degeaba către aceştia, deaorece nu s-a întâmplat nimic.
La rugăciunea înalţată de Ilie, Dumnezeu a trimis foc din cer, care a mistuit toată jertfa şi a pârjolit şi locul pe care a fost ridicat altarul de jertfă. El nu a avut frică că poate Dumnezeu îl va tradă, ci a avut încredere totală în El. Nimicirea preoţilor zeilor Baal şi Aştarte a arătat faptul că, în relaţia cu Dumnezeu nu există loc de compromisuri:ori eşti întreg al lui Dumnezeu, ori nu eşti deloc. Pentru puterea cuvântului său şi pentru credinţa sa nestrămutată, proorocul Ilie a fost înălţat cu trupul la cer, arătându-se prin aceasta de câtă cinste se bucură înaintea lui Dumnezeu.
În zilele noastre, exemplul proorocului Ilie este greu de egalat, deoarece oamenii nu mai au dorul după Dumnezeu, se complac într-o viaţă plină de compromisuri, în care pedagogul Hristos nu are loc. De ce să facem compromisuri cu sufletele noastre?Oare bunăstarea de aici de pe pământ va fi pentru noi o cale de ajungere la Dumnezeu?De ce să uităm că în rai intrăm doar dacă suntem deplini ai lui Dumnezeu. Compromisurile materiale, morale, sociale nu îşi au rostul pentru că mai devreme sau mai târziu te vor distruge, conform proverbului:”Ce semeni, aceea culegi!”
Tu, iubite creştin, ce ai alege: o viaţă plină de Dumnezeu, în care te aşteaptă şi încercări şi necazuri şi greutăţi, dar la final ai ca rasplată viaţa de veci sau o viaţă plină de compromisuri, asemenea veacului de acum, care să te „bucure” aici pe pământ, iar pe cealaltă lume să te chinui?
Prof. Nicolae Adrian Păunescu