,, … Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.’’ (Matei 23:11)
Sărăcia diferă de la caz la caz, cu forme multiple de chin şi supravieţuire. Nu mă voi referi la formele extreme din arealul geografic al ,,lumii a treia’’, ci la o formă mai diluată, asemănătoare condiţiei noastre de zi cu zi. Despre sărăcie, ca realitate, fenomen şi stare socială, la o primă examinare am putea spune că poartă amprenta unei neputinţe aproape de neînţeles… Adeseori, sărăcia poartă cu sine un strigăt mut, pare un coşmar interminabil în care degeaba strigi după ajutor căci nu ai glas şi nimeni nu-ţi este prin preajmă ca să îţi poată oferi vreun sprijin…
Sărăcia e o povară nedreaptă care ştirbeşte demnitatea omului. Dumnezeu l-a creat pe om ca să fie stăpân, să fie coroana creaţiei, să fie bogat, nu sărac. Drama umanităţii contemporane e alimentată (trebuie să recunoaştem acest lucru) şi de dorinţa de stăpânire a unor potentaţi ai sorţii asupra celor mai lipsiţi… Acest flagel social devine şi mai apăsător şi deprimant în momentul în care lipsurilor materiale li se adaugă şi indiferenţa societăţii şi lipsa unei selecţii de valori autentice.
Handicapul omului sărac se reflectă adeseori şi în ,,spatele întors’’ ale aproapelui şi în lipsa vreunui ajutor necesar pentru a intra în ,,scăldătoarea’’ unei lumi mai bune. Mai marii zilelor noastre nu se obosesc cu aplecarea spre durerea celui necăjit; pe de altă parte, constat cu durere că nu suntem decât un popor docil, care se multumeşte cu puţin, un popor naiv şi credincios în acelaşi timp, capabil să transpire, să aleagă şi să voteze fără să gândească sensul şi întâmplarea lucrurilor sau ideologiile politice de stânga şi de dreapta… Pentru că în fapt, democraţia (din antichitate şi până în prezent) n-a reprezentat decât un surogat al unei libertăţi mascate, direct proporţionate de relaţiile dintre bogaţi şi săraci, stăpâni şi supuşi, împăraţi şi proletari…
Dacă ai ,,noroc’’ de-un tată barosan, atunci eşti ,,tare’’ şi urcarea pe scara ierarhiei sociale devine mult mai uşoară.. iar dacă eşti copil sărac, dar nu ai bani ori relaţii, atunci nu exişti! Nu ai loc în acest creuzet oportunist al puterilor discreţionare. Fie că vrem sau nu vrem să recunoaştem, asta-i realitatea dură şi tristă în care trăim; aproape nimeni nu mai e dispus să te-asculte dacă n-ai un plus ,,de valoare’’, dacă nu reuşeşti să-i mulţumeşti pe cei în ale căror mâini se află pita şi cuţitul…
Şi totuşi, din raţiuni şi convingeri personale doresc să mă opresc la ideea că farmecul omului sărac, simplu şi demn rămâne unul cu totul aparte; în casa lui, omenia şi bunul simţ îşi găsesc repede echilibrul în calea unei aşteptări lungi şi chinuitoare, a timpului şi a împlinirii acelei ,,minime dreptăţi’’ păunesciene, precum în Cer aşa şi pe pământ!
Pr. Emil Varga