Celui ce iartă, i se va ierta. De aceea cere-i iertare celui ce, poate cu voie sau fără voie i-ai greşit şi iartă-l pe acela ce ţi-a greşit ţie. Orice gest, vorbă, clevetire şi cel mai mic semn de îndoială ne pot face vinovaţi în faţa semenilor noştri. Nu că am fi vinovaţi cu adevărat, ci pentru că am exersat toată viaţa în sensul de a ne crede vinovaţi. De cum începem să gândim, din primele lecţii de şcoală, cei din jur încep să ne înveţe că suntem vinovaţi pentru multe lucruri care se întâmplă în jurul nostru. De aici multele observaţii, sa nu faci aia sau ailaltă, să fii cuminte, să nu strigi, să nu, să nu… Aceasta pentru că şi cei mari la rândul lor, au făcut acest exerciţiu, că şi pe ei i-a învăţat alţii acest teribil sentiment al vinovăţiei. Tu nu ştii ce se întâmplă în sufletul tău, dar cu timpul ajungi să te simţi vinovat şi dacă ai atins din greşeală pe cineva în aglomeraţie. Ajungi să porţi stigmatul vinovăţiei în sânge, să mergi pe stradă, convins de faptul că eşti vinovat şi înfricoşat la gândul că şi ceilalţi ar putea afla într-o zi ce vinovat eşti.
Din pricina vinovăţiei tale ascunse, te-ai obişnuit să-i judeci pe alţii, să-i faci vinovaţi, pentru ca sufletul tău să se despovăreze măcar pentru o clipă de greutatea ce-l apasă ca un jug greu.
Dumnezeu a ştiut ce se petrece în sufletul omului împovărat de gânduri negre şi i-a lăsat un instrument ce poate fi un soi de purificator, ce are darul de a descărca tensiunea emoţională care se aşterne peste mintea omului ca praful gros pe obiectele din jur. Acest instrument este iertarea, ce te face blând şi bun cu tine însuţi şi cu cei din jur. Sufletul uşurat prin iertare este ca o casă nouă cu ferestre curate, în care vin să locuiască îngerii lui Dumnezeu. Doar cel ce poate ierta poate iubi,cel ce iubeşte poate înţelege. Fără iertare te aşezi singur în rândurile călăilor care L-au răstignit pe Iisus şi tot de unul singur te aşezi în rândul vinovaţilor.
A ierta înseamnă a simţi că cel ce ţi-a greşit nu trezeşte în tine nici un resentiment, nici o formă de iritare, nici un fel de angoasă, de frică sau de tendinţă de evitare. Poţi să-l întâlneşti pe stradă aşa cum întâlneşti orice fel de trecător, nu-i judeci îmbrăcămintea, culoarea ochilor, nu te scoate din sărite nasul lui mare sau vorbele pe care le spune. Prin iertare sufletul tău trăieşte ca un copil, care se bucură după ce mama tocmai l-a ajustat cu o palmă peste cap. Copilul bătut a şi uitat bătaia, de parcă bătaia ar fi fost un fel de a râde care a trecut. Sufletul care iartă este ca un copil care iartă cearta şi bătaia mamei. Oamenii care au greşit faţă de noi în trecut sau am greşit noi faţă de ei în trecut, dacă nu iartă, dacă nu iertăm, rămânem agăţaţi în trecut şi nu ne mai putem bucura de prezentul de azi. Neputinţa de a ierta este neputinţa de a evada din trecut. În faţa dragostei se topesc vinovaţii şi în faţa iertării se topeşte suferinţa proprie. Alege ce vrei să faci cu viaţa ta. Alege să te bucuri azi iertând pe oricine n-ai iertat ieri, deoarece ieri a trecut, dar azi mai este încă şi mâine nu ştii dacă va mai fi. Greşelile trec, trecem şi noi odată cu ele. Să trecem frumos, iertând tot ce este trecător.
Pr. prof.dr. Nicolae Belean