Trebuie menţionat încă de la început că rândurile de mai jos nu se doresc a fi o „lovitură” în industria reclamelor, dar nici un comentariu la referatul biblic al ispitirii şi căderii lui Adam, ci o observaţie la modul cum ne sunt stârnite poftele prin mesaje, culori şi inversarea valorilor bine – rău, chiar dacă adevărul de facto este cu totul şi cu totul altul.
Când firma McDonald`s şi-a început activitatea la scară largă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, directorii au comandat un studiu pentru a vedea ce culori marchează copilăria oamenilor, iar rezultatul a fost unul simplu, culorile roşu şi galben au un impact major în această perioadă delicată din viaţa noastră, fiind foarte atractive pentru copii, dar şi un stimulent pentru apetit, iar cele două culori au devenit simbolul firmei. Deci, este un mesaj subliminal ce ne este transmis prin intermediul culorilor pentru a ne stârni pofta pentru ceva „buuun”, chiar dacă în farfurie ni se serveşte ceva rău.
Multe dintre reclamele de la televizor ne spun ce să bem, ce să mâncăm, cum să ne îmbrăcăm, ce aparte de ras să folosim, etc., folosindu-se de stârnirea diverselor pofte sau emoţii, pentru a fi apreciaţi de grupul în care ne desfăşurăm activitatea, pentru a fi în trend, sau eu mai ştiu ce alte lucruri… Chiar dacă noi ştim că fast-food-ul nu este bun, fiind otravă condensată, chiar dacă ştim că alcoolul dăunează grav sănătăţii, chiar dacă ştim că „E”-urile nu sunt compatibile cu un mod sănătos de viaţă, reclamele, de cele mai multe ori agresive, ne transmit prin diverse mesaje contrariul, răsturnând valorile de bine şi rău (dăunător), făcându-le dorite.
Ca şi observaţie personală, pot spune că în postul Paştelui, încluzând aici şi cele două săptămâni premergătoare postului, frecvenţa apariţiei pe micul ecran al reclamelor la McDonald`s şi KFC, mari companii de mâncare gen fast-food, la diverse sortimente de hamburgeri, chessburgeri, aripioare şi copane picante, etc., au crescut în mod vertiginos. Până în momentul respectiv au avut reclame în mod ocazional, iar apoi au avut reclame din oră în oră, în intervalul orar 20 – 24, ore de audienţă maximă. Oare nu dă de gândit?
În referatul biblic al căderii lui Adam, ni se spune că şarpele, cel mai viclean dintre vieţuitoare, i s-a înfăţişat Evei şi a pus la îndoială cuvintele lui Dumnezeu: „Nu, nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Facere 3, 4-5).Eva cunoştea porunca divină de a nu mânca din pomul oprit că atrage moartea, dar şarpele a pus îndoială în sufletul ei, dar mai mult de atât a atras discuţia acolo unde el a vrut: „veţi fi ca Dumnezeu”. A făcut o reclamă foarte bună. Chiar dacă Eva ştia că pomul oprit atrage moartea dacă vor mânca din el, totuşi sămânţa îndoielii pusă de şarpe în inima ei a fost mai puternică decât credinţa. Se uita la măr şi ştia că va muri, dar dorinţa de a fi „ca Dumenzeu” a fost mai puternică, vroia să fie dumnezeu, a-tot-cunoscătoare. Spune Biblia: „De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.” (Facere 3, 6) Dintr-o dată „fructul oprit” din dăunător a devenit plăcut ochilor la vedere şi dorit. Moartea era sigură în momentul în care vor mânca, dar dorinţa a fost mult mai puternică, pofta a învins raţiunea, iar după ce au mâncat „li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi.” (Facere 3, 7) Au simţit că l-au înşelat pe Dumnezeu, că au trădat porunca divină. „Li s-au deschis ochii”, adică au înţeles că au greşit. Fructul oprit de fapt nu era bun, nici zemos cu aromă deosebită, nici copt îndeajuns, nici dumnezei nu au devenit, a fost amar, plin de viermi şi remuşcări. Se aşteptau la ceva deosebit, miraculos, credeau că dacă vor mânca din el se vor transforma, transfigura în ceea ce nu au fost până atunci, în ceva superior, dar… vai şi amar, au cunoscut regretul pentru prima dată, au cunoscut sentimentul de vinovăţie, au cunoscut şi simţit durerea pentru prima dată, au cunoscut şi simţit responsabilitatea pentru prima dată (responsabilitate de care vor fugi puţin mai târziu), au cunoscut sentimentul trădării pentru prima dată… au devenit a-multe-cunoscători. Dar mai presus de toate au cunoscut goliciunea lor şi ruşinea. Până să mânânce au fost plini de har şi binecuvântare, au beneficiat de statut privilegiat, dar când au mâncat, din cauza neascultării sufletele lor s-au golit de har şi de binecuvântare, bunăstării şi liniştii spirituale i-a luat locul frământarea şi vina păcatului. Statutul lor privilegiat de locuitori ai Raiului s-a destrămat pentru că după fuga de responsabilitate au fost alungaţi din el. În loc să devină câştigători ai MARELUI POT, au devenit câştigători ai marelui POT SĂ LUCREZ PĂMÂNTUL, cu sudoarea frunţii să îmi câştig pâinea, în dureri să nasc copii, etc.
Făcând o comparaţie, analogie, să ne gândim la cei care ţin cure de slăbire, nu aspre, ci doar aşa pentru întreţinere, pleacă de acasă din faţa televizorului, unde rulează o reclamă la o shaorma uriaşa, cu de toate, iar subiectului îi plouă în gură, cum zice românul, dar are un scop bine definit: un regim alimentar sănătos şi cură. În timp ce merge din punctul A în punctul B trece pe lângă o shaormărie cu un miros nebunesc… Delicios, zice omul în gândul lui, dar conştiinţa veşnic vie îi atrage atenţia la scopul lui, se codeşte să frământă, că e bună, necaz mare, „Lasă că n-o fi foc”. Şi pofta învinge scopul… şi cumpără şi înfulecă pofticios şi scoate sunete pline de plăcere, iar când termină de mâncat se linge pe deget. Dar surpriză, conştiinţa se zbate aprig: „De ce ai mâncat, DE CE??? Care era scopul tău?”, iar atunci încep regretele, mustrările, părerile de rău. Prea târziu, fapta a fost comisă…
Aşa este şi cu şarpele, a vândut un produs rău, dăunător, amar, plin de viermi. A făcut publicitate într-un mod excepţional, „lasă că n-o să muriţi, veţi fi ca Dumnezeu, cunoscători ai binelui şi răului, luaţi şi mâncaţi că este bun la gust şi plăcut la vedere. Veţi fi dumnezei!” Publicitatea a vândut produsul nu calitatea lui.
În încheiere preluând ideea din articolul trecut: chiar trebuie să ne radem toţi cu Gillette, chiar toţi trebuie să bem Coca-Cola şi să ne dăm cu spray Fa şi creme Nivea, toţi trebuie să mâncăm hamburgeri şi aripioare? Trebuie să arătăm şi să mirosim toţi la fel, pentru că aşa ni se spune? Discernământul este cel care alege ceea ce este bun sau nu pentru noi, iar prin discernământ şi înţelepciune devenim unici, aşa cum am fost creaţi.
Pr. Sergiu Dalea