Cred că unu din zece români, dacă sunt întrebaţi ce se sărbătoreşte în 2 februarie, răspund plini de seninătate că nu ştiu sau că se sărbătoreşte „Ziua ursului”. Vina pentru această neştiinţă este în primul rând a lor dar, în egală măsură şi a noastră şi a televiziunilor comerciale ce promovează spectacolul în detrimentul sentimentului religios.
Din acest motiv m-am gândit că e bine de ştiut ce ne aminteşte ziua de 2 februarie şi din punct de vedere religios dar şi sub aspectul tradiţiilor româneşti.
Ziua Întâmpinării Domnului, este ziua când El a fost întâmpinat de dreptul Simeon la Templul din Ierusalim în braţele sale, după patruzeci de zile de la naşterea Sa. Atunci Pruncul Sfant a fost dus la Templu pentru că după Legea lui Moise, femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templu timp de patruzeci de zile. La împlinirea sorocului, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării, conform textului din Vechiul Testament, care prevedea: „Femeia care va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi şapte zile şi în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va şedea treizeci şi trei de zile sub acoperământul necuraţiei sale; de tot lucrul sfânt să nu se atingă şi în biserică să nu intre, până ce se vor sfirşi cele patruzeci de zile ale curăţiei ei. Şi când se vor împlini zilele curăţirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul şi se va curăţi”. Prea Sfanta Fecioară Maria s-a supus cu smerenie Legii Vechiului Testament, deşi născuse mai presus de fire. Astfel, ea se prezintă la templu împreună cu Dreptul Iosif.
Primind în braţe pe pruncul Iisus şi simţind că se împlineşte promisiunea lui Dumnezeu, Bătrânul şi Dreptul Simeon rosteşte memorabilele cuvinte : „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi mărire poporului Tău Israel”.
Tot atunci era acolo şi proorociţa Ana, fiica lui Fanuil, din seminţia lui Aşer, care îmbătrânise în viaţă de văduvie. Apropiindu-se de locul în care era Pruncul, spunea multe proorocii despre Cel adus în Templul Domnului, tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim.
Sărbătoarea Întâmpinarii Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Sărbătoarea a fost praznuită fastuos doar din secolul al şaselea. Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman al Constantinopolului şi Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului.
Spiritualitatea populară aminteşte în aceaşi zi de 2 februarie Stretenia ( Strecenia, în Banat), sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbatoarea fiind un reper pentru a prevedea cum va fi timpul în continuare..
Se spune că daca in aceasta zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se întoarce la locul de hibernare, prevestind astfel încă şase săptămâni de iarnă. Dacă
în ziua de Strecenie cerul este cu nori, ursul nu-şi vede umbra şi rămâne afară, ceea ce înseamnă că frigul slăbeşte şi se apropie primăvara.
De ziua ursului, în funcţie de starea vremii, bătrânii făceau prognoze asupra timpului optim al culturilor de peste an, stabilind acum un adevărat „grafic” al semănăturilor de primăvară.
Deci, Întâmpinarea Domnului sau „Ziua ursului”? Eu zic să ne amintim de amandouă, pentru că suntem creştini dar suntem şi români şi, cum nu avem voie să ne uităm credinţa şi sărbătorile, nu avem voie să dăm uitării nici tradiţiile noastre româneşti. În toate însă să avem dreaptă chibzuinţă.
Pr. Petru Berbentia