Oameni fiind, suntem supuşi ispitelor, tentaţiilor, greşelilor, în general, pentru că firea umană a devenit slabă, nu a fost creată slabă de către Dumnezeu, ci perfectibilă, adică cu posibilitatea de a dobândi şi asemănarea cu Dumnezeu, nu doar chipul Său. Din pricina păcatelor pe care omul le-a făcut sau chiar a inventat păcate, din lipsa unei vieţi spirituale, sau din cauza plictiselii pentru propria distracţie, firea sa s-a pervertit, omul din bun a devenit rău, sau mai puţin bun.
Din dorinţa de restaurare spirituală unii au ales calea cea bună pentru că au înţeles că fără de Dumnezeu totul este un mare nimic pe acest pământ şi o mare de singurătate şi multe remuşcări în lumea de dincolo. Alţii au ales calea şantajului, dacă ne este permis să spunem aşa, adică, eu, omul, păcătuiesc cu sau fără voie, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu gândul, cu fapta, cu vorba, … , dar prin calea şantajului Îl plătesc pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, forţându-I mâna să elibereze harul izbăvitor. Ca de exemplu: prinşi în trafic, fiind, din cauza aglomeraţiei, unul grăbit ne înjură de una de alta, de mamă de tată, de tot neamul, de Dumnezei, dar în acelaşi timp în care are ochii umflaţi de nervi şi roşii de ură, gura plină de înjurături, trecem prin faţa unei biserici şi aruncă o privire debusolată şi o cruce însoţită de „Doamne ajută-mă!”, iar apoi continuă cu urările de „sănătate” asupra întregii familii… O cruce printre înjurături, menită să… facă ce? Sau: toată săptămâna ne certăm cu vecinii, ne bălăcărim, pe scurt ducem o viaţă departe de morala creştină, iar duminica venim la biserică cu speranţa în sufletcă Dumnezeu ne va ierta dacă aruncăm bani ca donaţii, dam pomelnice, aprindem lumânări şi facem cruci mari şi pozăm în cuvioşi. Apoi plecăm şi reluăm activitatea săptămânală pentru a ne face norma la certuri şi înjurături.
Mergem pe la sfinte moaşte ca să dobândim iertare de la Dumnzeu, sau în concepţia multora, chiar de la sfântul respectiv. Mergem să ne închinăm şi să ne rugăm, să dăm bani pentru a dobândi ceva de la Dumnezeu, încercăm să-L mituim, uitând că El a spus că este Judecătorul cel nemitarnic, adică Cel care nu poate fi mituit. Mergem şi ne închinăm la sfintele moaşte, care sunt rămăşiţele unor oameni îmbunătăţiţi, dar pe semenii noştri îi urâm, îi desconsiderăm, îi bârfim, îi judecăm, iar pe Dumnezeu îl rugăm/obligăm prin şantaj să ne ierte, noi ne oferind iertare. Dacă aruncăm cu bani în stânga şi în dreapta în biserici credem că am cumpărat harul divin, exact ca la supermarket, dai bani şi iei ceva.
În viaţa spirituală banul nu este o monedă de schimb, este o valută nerecunoscută. Adevărata monedă de schimb este fapta cea bună. Adevărata valoare într-o „tranzacţie” cu Dumnezeu o reprezintă credinţa. Credinţa noastră personală este buletinul cu care ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu şi-I dăm la schimb faptele cele bune, postul şi rugăciunea, iar El ne oferă iertarea, apa cea vie, pe care a oferit-o femeii de la fântâna lui Iacov. Dumnezeu nu este un bişniţar oportunist care aşteaptă la colţ de stradă să facă o tranzacţie, o mânăreală. El este corect şi sincer, calităţi care astăzi s-au transformat în defecte, aşteptând omul să vină la El pentru un schimb corect: „îmi dai puţin, Îţi dau mult!”
Lumea în care trăim ne-a transformat într-un mod radical şi de nedorit pervertind tot ce era bun, distrugând tradiţiile şi credinţa sinceră, intrând cu bocancii în sufletele noastre şi inversând moralul cu imoralul, imoralul fiind ridicat la rang de mare artă. Aceste lucruri vrem să le facem şi cu Dumnezeu, vrem să fie şi El la fel ca noi, imoral, nedrept, neiertător, crud şi inuman. Vrem ca El să facă voia noastră, nu noi voia Lui. Îl coborâm pe Dumnezeu din ceruri şi Îl băgăm în acelaşi noroi cu noi, pentru că noi nu mai avem puterea de a ne urca la El, iar atunci apelăm la şantaj, la „valută” fără valoare, la metode care sunt străine de corectitudine, sinceritate şi departe de o viaţă creştină şi morală.
Atunci apare întrebarea: „Doamne, dacă Te plătim, ne ierţi?” Plata o va face fiecare cu ce are, cu valută forte sau cu bani falşi, daţi de pomană.
Pr. Sergiu Dalea