Pentru început de an poate nu este tocmai un articol potrivit şi s-ar fii potrivit, poate, ceva cu un titlu şi un conţinut festiv, dar m-a impresionat o carte a monahului Savatie Baştovoi, carte cu acelaşi titlu, şi aşa, pentru început de an, am ales ca în loc de bilanţ al vieţii noastre să vă pun la suflet câteva idei, menţionând faptul că nu are legătură cu politica partidelor, ci cu politica religioasă.
Încă din cele mai vechi timpuri popoarelor li s-au trasat anumite reguli de conduită civică şi religioasă pentru a pune în ordine aceste precepte, având ca şi scop o bună rânduială şi bună desfăşurare a activităţilor cotidiene. Dintre cele mai vechi putem să menţionăm „Codul lui Hammurabi”, (aproximativ 1750 înainte de Hristos) ca fiind cel mai cunoscut, dar sunt alte culegeri de legi mult mai vechi, de exemplu legile regelui sumerian Ur-Nammu, scrise cu 300 de ani înainte de cele ale lui Hammurabi. Aceşti codice de legi reglementau atât viaţa poporului, cât şi viaţa religioasă.
Poporul evreu, în lunga şi zbucuimata lui existenţă, a beneficiat de legi nescrise, până când Moise primeşte porunca divină ca să consemneze în scris tot ceea ce Dumnezeu i-a vorbit faţă către faţă. Acest lucru s-a întâmplat în jurul anilor 1420-1450 î.Hr., după unii istorici, sau în jurul anului 1250, după alţi istorici, acest an fiind preluat şi de către Mitropolitul Bartolomeu Anania, în Biblia sa Jubiliară, apărută în 2001.
Prin aceste, vorbind în special de Cele 10 Porunci, redate în cartea Ieşire, capitolul 20, Dumnezeu pune rânduială în relaţia om-Dumnezeu şi în relaţia dintre oameni, dar reluată în mod amănunţit în cartea Deuteronom (tradus ca A doua Lege). Cu alte cuvinte, pentru a nu ocupa spaţiu Sfânta Scriptură, sau Biblia, prin cele două părţi ale ei, Vechiul şi Noul Testament, cuprinde o colecţie de legi date nouă oamenilor pentru a reglementa viaţa religioasă şi socială. Ele sunt benevole pentru oameni, dar tot odată au şi caracter obligatoriu pentru a-L cunoşte pe Dumnezeu, Cuvântul Lui şi pentru a intra în relaţie personală cu El.
Spuneam în titlu că „diavolul este politic corect”, ca să trecem la subiect, pentru că încă de la crearea omului el s-a folosit de cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l minţi pe om, răstălmăcind cuvintele lui Dumnezeu: „A zis Dumnezeu oare: Să nu mâncaţi roade din tot pomul care este în Rai? Iar femeia a răspuns: din toţi pomi puteţi mânca, dar din pomul care este în mijlocul Raiului să nu mâncăm pentru că Dumnezeu a zis: Din acest pom să nu mâncaţi şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi! Iar diavolul a zis: Nu, nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei…” Diavolul l-a minţit pe om, denaturând cuvintele lui Dumnezeu subminându-I autoritatea şi apelând la orgoliul omului: veţi Dumnezei! Iar continuare o ştim cu toţii: omul a „muşcat” momeala plină de otravă a diavolului şi a pierdut Raiul.
O altă înşelăciune, prin care diavolul ne bate cu Biblia în mână pentru că nu o cunoaştem, este cu referire strictă la momentul actual şi anume conflictul între generaţii. Acest conflict se bazează pe faptul că părinţii sau bunicii sunt înapoiaţi şi ei nu ştiu mai nimic, deci sunt nedemni de luat în seamă, dar uităm că a patra poruncă din Decalog spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da!” (Ieşirea 20, 12). Cu alte cuvinte Cel Potrivnic ne pune împotriva părinţilor noştri din cauza bătrâneţii lor, sau pentru că par depăşiţi de anumite probleme, uitând că noi, copii, suntem datori cu respect faţă de ei, după cum spune în Proverbele lui Solomon, cap. 1, 8: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda rânduielile mamei tale!”
O altă problemă actuală a zilelor nostre este legată de relaţiile dintre persoane de acelaşi sex, adică homosexualitatea. Diavolul ne (in)suflă pe la urechi că toţi oamenii intră sub legea divină a iubirii, şi deci şi cei ce sunt împotriva firii, adică să fim toleranţi, să ne facem că nu-i vedem, etc. Uităm însă că în Dumnezeu a creat bărbat şi femeie (Facere 1, 27), iar Hristos spune: „N-aţi citit că Acela Care i-a făcut de la început, bărbat şi femeie i-a făcut? (Matei 19, 4). Da, într-adevăr toţi oamenii intră sub incidenţa iubirii divine, pentru că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, dar uităm că Dumnezeu pedepseşte călcarea poruncilor lui şi a rânduielii fireşti, lucru ce s-a concretizat în arderea din temelii a cetăţilor Sodoma şi Gomora, osândiţi pentru homosexualitate, şi alte derivaţii şi denaturări ale legilor fireşti, dar nu pentru acest păcat au fost osândiţi, în mod principal, ci pentru învârtoşarea inimilor lor şi dorinţa de a nu renunţa la el. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: nu osândi păcătosul, osândeşte păcatul. Deci, sub incidenţa iubirii divine şi beneficiari ai iertării sunt cei ce-şi recunosc păcatul, şi-l asumă şi cer milostivire de la Dumnezeu, nu cei ce-l trâmbiţează şi îl promovează drept ceva firesc. Tranşant, clar şi răspicat spune Sf. Ap. Pavel: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru. (I Corinteni 6, 9-11)”
Exemplele sunt multe, pentru că la fiecare poruncă divină şi sfat divin, diavolul a găsit o portiţă de scăpare pentru pacat şi pentru a-l duce pe om în păcat, având ca şi „îndreptăţire” însăşi cuvintele lui Dumnezeu. Mântuitorul atrage atenţia fariseilor şi saducheilor, dar prin ei şi nouă tuturor: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile…” (Matei 22, 29), iar diavolul profită de lucrul acesta.
Pentru a mă face mai bine înţeles o să apelez la scena în care Mântuitorul este ispitit de diavol în pustiul (deşertul) Quarantaniei: „Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.Iar El, răspunzând, a zis: scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.” (Matei 4, 3-11) Vedem că diavolul a apelat la cuvintele Scripturii ispitindu-l pe Iisus Hristos cu însăşi Scriptura, iar Hristos a răspuns ispitirilor cu Scriptura, nelăsând urme de îndoială sau dând semne de şovăire.
Diavolul este un jucător implicat direct în mântuirea sufletului nostru, el propune reguli noi, după placul său, pe baza vechilor dar neînvechitelor legi, şi deci este un jucător „corect” pentru că apelează la Scriptură, dar el minte şi, deci, ne duce sufletul la pierzanie pentru că noi, oamenii, nu ştim scripturile.
Pr. Sergiu Dalea