Prof. Pr. Emil Varga : De mântuială şi de mântuire

                                                       ,,După roadele lor îi veţi cunoaşte…’’ (Matei 7:16)

              Un posibil gând cu trimitere la o vreo operă de artă, întotdeauna mă face să cred că lucrurile cu adevărat perene, frumoase şi vrednice de toată lauda nu se fac deloc uşor. Stau şi mă gândesc câteodată punându-mi tot felul de întrebări, spre exemplu, oare câte ore nenumărate s-au consumat în realizarea ţesăturilor brodate, cu câtă migală şi fineţe s-a putut pune în evidenţă toată priceperea şi spiritualitatea unui popor?  Dacă în trecut oamenii aveau mai puţin dar ştiau să se bucure de viaţă, astăzi, prea puţini dintre noi mai reuşesc să caute bucuria lucrurilor simple… şi de calitate. Trăim vremurile în care cantitatea prevalează în faţa calităţii. Aproape că asistăm la o avalanşă de ,,chinezării’’ şi lucruri de proastă calitate, prezentate ca singura alternativă ieftină la cerinţele consumismului unui capitalism sălbatic. În goana cotidiană după imagine ,,bună’’ suntem adesea tentaţi să adunăm orice numai să lăsăm impresia că suntem tari în tot ceea ce facem… de mântuială!

                Alergăm după tot felul de titluri şi funcţii, după tot felul de diplome şi perfecţionări, în dorinţa de a fi cât mai versaţi, mediatizaţi şi bine văzuţi în ochii celorlalţi. Însă cred că va veni o vreme când vom trage linia şi probabil vom putea constata că toate apucăturile înşirate mai sus  nu reprezintă decât suma unor superficialităţi. Se poate remarca la unele persoane cu funcţii publice un soi de stahanovism, tipic ,,epocii de aur’’, în care fac şi desfac lucruri măreţe, de dragul dragului de sine. La toate acestea, un răspuns destul de potrivit l-am putut găsi într-o vorbă celebră atribuită maicii Tereza de Calcutta: ,,Nu contează câte lucruri măreţe faci, ci câtă dragostea pui în ceea ce faci’’. Altă cuvântare, mult mai cunoscută aduce în prim plan un avertisment pentru toată parada şi fariseismul relaţiilor interumane: ,,Nu orice Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri’’ (Matei 7:21-23)

                Despre calea mântuirii multe ar mai fi de spus… Dincolo de a încerca să făuresc un inedit eseu teologic, mai potrivit e să recunoaştem că taina aceasta nu o poate lămuri omul, ci Domnul. Mântuirea nu poate fi decât opusul mântuielii. Faptele credinţei ,,lucrătoare prin iubire’’(Galateni 5:6) pot fi în sine o cale spre cer. Până la urmă, Dumnezeu nu are nevoi de super-eroi ci de noi înşine, de sinceritatea simţirilor noastre, cu care ni-l putem aduce mai aproape de noi pe ,,Tatăl nostru’’ Cel din ceruri (Matei 5:48).

Prof. Pr. Emil Varga

Acest articol a fost publicat în Articole. Salvează legătura permanentă.