Darul înţelepciunii

,,Omul simplu crede toate vorbele; omul înţelept veghează paşii săi’’

(Pilde 14:15)

Într-o lume cuprinsă de tot felul de crize, lipsa unei morale sănătoase poate genera iluzia că ai ,,valoare’’ doar dacă eşti şmecher cu bani, limuzine, vile cu piscine… Într-o zi se poate alege praful de toate.  Adevărata bogăţie şi valoare a omului constă în darul înţelepciunii, al deosebirii binelui de rău, al căutării adevărului, binelui şi frumosului şi-al echilibrului în toate. Astfel, deloc surprizătoare apare rugăciunea legendarului rege Solomon către Dumnezeu: ,,Dăruieşte-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte şi să judece pe poporul Tău  şi să deosebească ce este bine şi ce este rău…Şi i-a plăcut Domnului că Solomon a cerut aceasta.’’

          Înţelepciunea – ca dar de la Dumnezeu, nu rămâne doar o noţiune abstractă, ci se manifestă ca o   stare reală, prin lucididate şi capacitatea de a intui adevărul lucrurilor şi a găsi cele mai bune soluţii în toate şi pentru toate.  Însă nu toţi caută înţelepciunea…pentru că nu e aşa de uşor…e nevoie de osteneală, bunăvoinţă şi… credinţă. În acest caz, opusul înţelepciunii nu poate fi decât nepriceperea sau prostia, stare pe care Scriptura folosind un limbaj critic o compară cu ,,o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic.’’(Pilde 9:13)

De fapt, înţelepciunea e o adevărată ,,fiică a experienţei’’(Da Vinci) ce se poate dobândi treptat dar numai dacă avem bunăvoinţă; punând zi de zi în lucrare binele şi frumosul din noi putem înţelege că suntem pe drumul ce bun, pentru că ,,…frica (înţeleasă ca dragoste)  de Dumnezeu este începutul înţelepciunii’’(Pilde 1,7) În cele din urmă putem afirma că înţelepciunea te schimbă din slugă în domn, din gunoi în piatra preţioasă, iar aceasta trebuie înţeleasă ca o vocaţie, ca o împlinire necesară fiecărui om ce doreşte să înţeleagă tainele acestei lumi şi să-L cunoască pe Dumnezeu ,,faţă către faţă.’’(I Corinteni 13:12)

Pr. Emil Varga

Acest articol a fost publicat în Articole. Salvează legătura permanentă.