Stai şi te întrebi văzând mizeria morală din jurul tău… ce folos de o viaţă trăită după principii sănătoase şi creştineşti, când în jurul tău toate acestea parcă au dispărut? Printr-un simplu exerciţiu al sincerităţii, poţi observa lejer că dacă eşti cu bun simţ, că dacă laşi loc pentru toţi, rişti în cele din urmă să fi ,,luat’’ de prost sau în cel mai bun caz vei fi compătimit pentru devoţiunea faţă de valori şi idei de viaţă pe care însă nimeni nu el mai bagă în seamă… Virtutea bunului simţ aproape că a ajund un handicap incomod vieţii publice. Oare de ce? Ce s-a întâmplat? Cunosc oameni care atunci când aveau mai puţine erau mai umani, mai calzi şi apropiaţi cu cei din jurul lor, însă când s-au ajuns în fruntea comunităţii se poartă ca nişte câini turbaţi, lipsiţi de măsură şi de bun simţ. Şi asta se întâmplă pentru că sunt prea iubitori de sine, prea egoişti. Şi asta se întâmplă şi din cauză că am uitat să mai privim din când în când, cu sinceritate înlăuntrul nostru, uitând să fim sinceri cu noi înşine!
Nouă, mărunţeilor de rînd, nu ne rămâne decât să ne trăim viaţa cu demnitate, departe de slugărnicia la care suntem îmbiaţi zilnic să o îmbrăcăm în diferite împrejurări şi fapte, să ne păstrăm crezul moştenit din bătrâni, să trăim cu speranţa noastră simplă, să şi murim cu aceeaşi speranţă… pentru că altă alternativă nu mai avem într-o societate tot mai dezumanizată, bolnavă şi lipsită de bun simţ.
Bunul simţ nu se câştigă cu bani, cu prieteniile cercurilor influente ori cu oportunismul imaginii publice; cu bunul simţ te naşti, creşti şi rămâi pe mai departe reper moral pentru toţi cei de lângă tine… Cândva, peste ani şi ani, vei constata că mai de preţ îţi sunt cei care-au fost sinceri cu tine, care te-au criticat uneori însă care dincolo de orice altceva nu au uitat de recunoştinţă şi de bun simţ, care n-au rămas simpli ,,tovarăşi de drum’’, servili şi călcători de cadavre, ci şi-au păstrat în sufletul lor icoana bunăvoinţei şi a înţelegerii pentru toate.
Dincolo de ispita profitorului profesionist, dincolo de aspiraţia la imaginea marelui finlantrop super-mediatizat, dincolo de militarismul unui creştinism de suprafaţă, încerc să îmi păstrez dorinţa de a rămâne înaintea lui Dumnezeu ceea ce sunt, nu un erou, ci un simplu muritor cu bune şi rele, cu toate neputinţele şi neîmplinirile lui… vreau să rămân simplu şi cu bun simţ, cu acea ,,haină de deasupra’’ a binelui şi iubirii, pentru care trăiesc şi în care cred cât voi trăi… pentru că sunt convins că atât timp cât trăieşti cu bun simţ nu vei fi uitat. Amin.
Pr. Emil Varga