Arhiva zilnică: 12 ianuarie 2013

Simbolul de credinţă – mărturisire sau poezie

        Sesizăm în ultimul timp că tot mai mulţi credincioşi prezenţi în Biserică rostesc greşit Crezul în timpul Sfintei Liturghii. Mai mult decât atât, greşeala îşi face loc şi în strana bisericii. În principal este vorba de rostirea greşită „ … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Simbolul de credinţă – mărturisire sau poezie

Se sfinţesc verighetele?

 Ne propunem, pe cât ne stă în putinţă să răspundem unor  întrebări sau nelămuriri ale cititorilor noştri, nelămuriri legate de aspecte practice ale vieţii creştine ortodoxe. Pentru că mulţi creştini vin la biserică şi cer să îşi sfinţească verighetele ce … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Se sfinţesc verighetele?

Sfântul Valentin sau Dragobetele?

                       Suntem sau nu români?                Vă spun sincer că am trecut prin  prin destule frământări până am ajuns să mă intereseze acest subiect. Adică mă gândeam, ce trebuie să … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Sfântul Valentin sau Dragobetele?

Picătura de credinţă

 Gândindu-mă la un subiect pentru acest articol, am intrat în impas pentru un moment şi mi-a venit în minte această metodă de tortură „picătura chinezească”. Nu ştiu cât de reuşită este analogia, dar eu o să continui să dezvolt subiectul … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Picătura de credinţă

Mass-media prin viziunea creştină

   De la cuvânt la faptă… Omul contemporan, “măsura tuturor lucrurilor” şi-a pierdut profunzimea trăirii şi limpezimea privirii spirituale, vieţuind în sfera din ce în ce mai opacă şi mai aglomerată a agitaţiilor cotidiene. Întreaga istorie a comunicării umane este … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Mass-media prin viziunea creştină

Ce este frica de Dumnezeu?

Din punctul de vedere al moralei creştine, frica de pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate, parcă îi strânge inima celui ce se roagă şi îi stoarce lacrimi din ea. Gândul adunat în inimă intensifică această simţire, de durere a inimii, deoarece, … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Ce este frica de Dumnezeu?

Despre minciună şi trădare

Referatul biblic mărturisește faptul că Dumnezeu a creat lumea materială la un nivel perfect. Acest fapt este ilustrat prin adjectivul compus „bună foarte”. În centrul acestei lumi materiale, Dumnezeu l-a așezat pe om, căruia i-a adresat o provocare existențială și … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Despre minciună şi trădare

Timpul şi pedagogia lui

   ,,Răscumpăraţi vremea căci zilele rele sunt’’ (Efeseni 5:16) Lucrurile din jurul nostru parcă se schimbă de la o zi la alta; arătăm diferit de la un an la altul, suntem  nişte fiinţe speciale într-o continuuă căutare a schimbării, a … Continuarea

Publicat în Articole | Comentariile sunt închise pentru Timpul şi pedagogia lui